Când eram tânăr monah, mă chinuia întrebarea: „De ce acela care Îl caută sincer pe Dumnezeu suferă atât de mult? De ce se chinuie atât de mult? Nu mai pot, Doamne!”

Mă culcam. În vis, mă aflam pe un loc înalt. Vedeam cum vine o oaste dinspre Răsărit înspre Apus. Nu era oaste pământească, ci cerească. Toţi ostaşii erau de un fel. Numai unul păşea cu un pas înaintea tuturor. Cântau:

                                                  Pentru Împăratul Slavei,

                                                  Pentru al Cerurilor Împărat,

                                                  La luptă mergem,

                                                  Răul să-l biruim.

Cânt şi eu împreună cu ei.

                                                 Pentru Împăratul Slavei,

                                                 Pentru al Cerurilor Împărat,

                                                 La luptă mergem,

                                                 Răul să-l biruim.

Cum vom birui răul? Cu dragoste!

                                               Pentru Împăratul Slavei,

                                               Pentru al Cerurilor Împărat,

                                               La luptă mergem,

                                               Răul să-l biruim.

(Starețul Tadei de la mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, 2010)