Cuviosul Nichita Stithatul observă: „Puterile cuprinzătoare ale minţii sunt patru: cuminţenia, agerimea, înţelegerea şi destoinicia. Cel ce uneşte acestea cu cele patru virtuţi cuprinzătoare ale sufletului, însoţind cu cuminţenia minţii, cumpătarea sufletului; cu agerimea, chibzuinţă; cu înţelegerea, dreptatea; cu destoinicia, bărbăţia, şi-a întocmit sieşi, în chip îndoit, căruţă cu foc ce-l duce la cer şi din care luptă împotriva celor trei căpetenii şi puteri generale ale oştirii patimilor: iubirea de argint, iubirea de plăceri şi iubirea de slavă”.

Deşi aceste zone ale minţii sunt de neînţeles pentru noi, prin ostenelile lor şi luminaţi de Duhul Sfânt, Sfinţii Părinţi le-au diferenţiat unele de altele şi le-au clasificat, familiarizându-ne astfel cu întreaga structură lăuntrică a sufletului. Cel ce trăieşte în inima Revelaţiei şi este luminat de Duhul Sfânt ajunge să cunoască toate adâncimile sufletului şi toate puterile minţii, care nu pot fi nici cunoscute şi nici concepute de aceia care s-au îndepărtat de harul dumnezeiesc. Pentru cel care s-a îndepărtat de Dumnezeu, natura umană rămâne obscură, necunoscută.

În cele tocmai spuse, am încercat să arătăm cum lucrează starea firească a minţii într-un om al lui Dumnezeu. Sfântul Talasie Libianul susţine că „ţine de firea minţii să nu sufere gândul ce bârfeşte în ascuns pe aproapele". În starea sa firească, mintea refuză gândurile care purced de la cel rău - refuzând, în general, orice gând care se opune iubirii. Ea se desăvârşeşte numai atunci când se îmbogăţeşte întru cunoştinţa de Dumnezeu: „Minte desăvârşită este aceea care s-a îmbibat de cunoştinţă, iar suflet desăvârşit este acela care s-a ţesut cu virtuţile".

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 150-151)