Ceea ce va înduioşa mai mult pe Dumnezeu în Ziua Judecăţii va fi lucrarea ce a făcut-o fiecare din noi pentru omorârea omului său celui vechi. Mai mare valoare are cel care s-a născut cu virtuţi şi care va trebui să le dubleze ca să audă: „Bine, slugă bună…” (Matei 25, 21).

În mod firesc, toţi oamenii au câte puţin discernământ, dar, din păcate, cei mai mulţi dintre noi nu îl folosim pentru noi înşine, ci pentru semenii noştri şi astfel îl întinăm cu judecata, osândirea şi pretenţia ca ceilalţi să se îndrepte. În timp ce ar trebui să avem pretenţii numai de la noi înşine, cei care nu ne hotărâm să ne nevoim cu râvnă, să ne tăiem patimile şi să se slobozească sufletul nostru ca să zboare la Dumnezeu.

Cei care nu se hotărăsc să înceapă nevoinţa cu mărime de suflet, ci îşi petrec viaţa fără să aibă un scop precis, mereu sunt ameţiţi şi bolnavi sufleteşte şi trupeşte, iar în cele din urmă netrebnicesc şi harismele pe care li le-a dat Dumnezeu, fapt pentru care li se va cere socoteală.

Omul inteligent şi cu discernământ pune în valoare pentru sporirea sa duhovnicească nu numai harismele pe care i le-a dat Bunul Dumnezeu şi binefacerile oamenilor, ci şi nedreptăţile şi dispreţuirile semenilor lui, pe care le atribuie răutăţii ucigaşului de oameni, de care îi pare rău pentru halul înfricoşător în care a ajuns, precum îi pare rău şi pentru halul în care a ajuns sufletul său şi cere mila lui Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul,  Epistole, Editura Evanghelismos, pp. 144-145)