Mai multe detalii despre activitate ne-a oferit prof. Ana-Nicoleta Grigore: „Studenţii cu care lucrez la Facultatea de Teologie se pregătesc prin acest curs pentru profesiunea didactică, însă seminariile noastre socratice pe teme legate de teoriile învăţării şi dezvoltarea copilului ne-au adus în faţă curriculum-uri care par să indice trasee contradictorii pentru viitori părinţi din Biserică, Şcoală şi Familie. Ne-am fundamentat acest demers pe recomandarea profesorului universitar doctor Constantin Cucoş, care menţionează în lucrarea sa publicată în vara acestui an că o predispoziţie şi o sensibilitate în raport cu statutul de părinte ar trebui formată încă de pe băncile şcolii, antrenând coechipieri ai actului educativ. Dânsul sugerează că astfel de iniţiative ar trebui generalizate, extinse şi formalizate, mai ales acum, când noţiunile de mamă, tată, familie, sunt suspuse unor presiuni conjuncturale, încercând să se anuleze datul antropologic, temelia formării omului.  Consultând diferite surse bibliografice actuale referitoare la educaţia parentală, am găsit foarte multe informaţii dăunătoare ale unor experţi auto-închipuiţi în parenting, care, speculând unele probleme ale sistemului educaţional, vând iluzii şi dau târcoale, cum era de aşteptat, la «capul muribundului», aşa cum precizează profesorul Cucoş. Dacă din punct de vedere teologic, mare parte din aceste sfaturi pot fi catalogate ca o consecinţă a secularizării, fiind sincretice şi pe alocuri sectante, din punctul de vedere al psihologiei copilului ele sunt desconsiderate pentru sentimentul de îngrijorare legat de progresul din educaţia copilului sau de gradul de adecvare al abilităţilor sale dat de părerile personale promovate la nivel de sfaturi ale experţilor, critice faţă de părinţii care aleg metode de educare diferite de cele oferite de expert, aşa cum consemnează  Harrwood, Miller şi Vasta, în tratatul de «Psihologia copilului» (2010).  În acelaşi timp H.R. Schaffer subliniază în «Introducere în psihologia copilului» (2010), că trebuie să luăm în considerare credinţele părinţilor dacă vrem să înţelegem dezvoltarea copiilor, nu doar acţiunile parentale exprimate în diferite stiluri. La confluenţa acestor idei responsabile ale referențialilor ştiinţifici am descoperit «Antiparenting», unde ieromonahul Savatie Baştovoi vorbeşte despre insistenţa teoretizării tipurilor de relaţie parentală şi prea puţin a conţinutului comunicat în procesul educaţiei... «de unde lipseşte Pedagogul». Considerăm viziunea Antiparenting o fericită şi curajoasă iniţiativă de afirmare a filosofiei educaţionale româneşti, considerată principala deficienţă a sistemului educaţional; un pionierat salutat pentru apelul la decantarea modelului nostru, care ni se potriveşte. Nădăjduiesc ca astfel de împreună lucrări să fie replicate de toţi cei ce ţin la demnitatea şi identitatea noastră, spre slava lui Dumnezeu, fiecare în ascultările lor”.

Peste 100 de studenţi au fost prezenţi la primele ore ale dimineţii pentru a fi prezenţi la acest curs-eveniment. Pe parcursul prelegerii ei au realizat desene cu persoane, deconspirate la final de profesor ca teste proiective, cu care va fi alcătuită o expoziţie naivă. Studenții au evaluat activitatea oferind cele mai frumoase complimente pentru iniţiativă, format, conţinut şi relaţie iniţiată, singurul aspect negativ menţionat fiind cel al timpului prea scurt petrecut împreună şi al rarităţii unor astfel de iniţiative.