Ce să facă omul ca să fie luminat?

Cuvinte duhovnicești

Ce să facă omul ca să fie luminat?

    • Ce să facă omul ca să fie luminat?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Pentru ca omul să fie slobozit dintr-o asemenea orbire şi un aşa întuneric şi să fie luminat de lumina lui Hristos, trebuie să se apropie de Hristos, Lumina cea adevărată, şi, împreună cu orbii, să-L roage: „Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David!" (Matei 20: 30).

Pentru ca omul să fie slobozit dintr-o asemenea orbire şi un aşa întuneric şi să fie luminat de lumina lui Hristos, trebuie să se apropie de Hristos, Lumina cea adevărată, şi, împreună cu orbii, să-L roage: „Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David!" (Matei 20: 30). Să privească întotdeauna la exemplul vieţii Sale sfinte şi să urmeze paşilor Lui sfinţi. Hristos, Lumina cea adevărată, va lumina atunci un astfel de om. Pentru că, dacă avem înaintea noastră lumina şi privim la ea, atunci ne luminăm. La fel şi sufletul, când se apropie de Hristos şi priveşte la sfinţenia vieţii Lui, urmându-i, atunci se luminează cu lumina Lui. Cu cât ne apropiem mai mult de Lumină, cu atât mai mult ne luminăm. Lumina este Hristos. Cu cât venim mai aproape de această Lumină, cu atât mai mult ne luminăm şi chiar de pe acum nu vom mai umbla în întuneric: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii" (Ioan 8: 12), căci cei ce urmează lui Hristos nu vor merge în întuneric. Vor merge însă în întuneric cei ce se îndepărtează de această Lumină.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, p. 9)