Nu dori, omule, să fii cinstit şi slăvit de oameni, ca să nu te lipseşti de slava dumnezeiască. Nu te mângâia foarte cu slava lumii acesteia ca să nu fii degrab amărât de necinste. După slavă şi cinstire omenească, în chip obişnuit şi neaşteptat urmează deseori necinste, după bunăstarea pământească – zădărnicirea acesteia; după veselie şi trupească petrecere – necaz şi întristare, căci veacul acesta este schimbăcios şi toate ale sale – lucruri şi întâmplări – sunt trecătoare: după bunăstare vine în urma ei, întotdeauna, schimbarea şi lipsirea.

Nu-ţi alipi inima ta de cinstirea şi slava omenească: este măgulitoare şi de puţină vreme. Totul în lume este nestatornic, afară de Unul Dumnezeu şi slava Lui din veci – totul întru această lume se schimbă şi toată cinstea şi slava se trec şi ele, dimpreună. Pentru aceea, nu întări picioarele tale întru aceste cinstiri, pentru ca să nu rămâi ca pe gheaţa de primăvară care s-a topit împrejur. Vei avea, oare, vreo nădejde la bunăstare?

Să nu petreci întru iubirea de sine şi să nu te bucuri foarte de cinstea şi mărirea lumii acesteia ca să nu te întristezi apoi pentru îndelungă vreme de necinstea acesteia; nu te încredinţa prea mult în cinstirea ei, pentru că deîndată vine schimbarea acesteia. Cinstea şi slava omenească sunt asemenea scânteii de foc, care scânteiază dintr-odată şi deîndată se stinge, sau valului mării, care se înalţă într-o clipită şi deîndată se şterge. Aşadar, nu te mângâia foarte cu aceasta.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, pp. 65-66)