Cum să mă mulțumesc cu propria condiție?

Cuvinte duhovnicești

Cum să mă mulțumesc cu propria condiție?

    • Cum să mă mulțumesc cu propria condiție?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Adu-ţi mereu aminte de cei ce te întrec în virtute, ca să vezi că mai ai mult, până să ajungi la măsura lor. Şi gândeşte-te mereu la necazurile cele mari ale celor necăjiţi şi scârbiţi, ca să dai mulţumită cuvenită pentru (necazurile) cele mici şi de nimic în care te afli, şi să le rabzi cu bucurie.

Mulţumirea din partea primitorului stârneşte pe dăruitor să dea dăruiri mai mari decât cele dintâi. Cel ce nu se mulţumeşte pentru cele mici, este neadevărat şi nedrept şi în cele mari. Cel bolnav, care-şi cunoaşte boala sa, e dator să-şi caute lecuirea. Iar cel ce durerea şi-o mărturiseşte, se apropie de tămăduire şi lesne va afla vindecare. Inima învârtoşată prisoseşte de durere şi chinul unui bolnav, care se împotriveşte medicului, sporeşte. Nu este păcat neiertat, dar este păcat nepocăit. Darul nu rămâne nesporit, numai să mulţumim, pentru el. Nebunul (cel fără de minte) socoteşte totdeauna mică partea lui.

Adu-ţi mereu aminte de cei ce te întrec în virtute, ca să vezi că mai ai mult, până să ajungi la măsura lor. Şi gândeşte-te mereu la necazurile cele mari ale celor necăjiţi şi scârbiţi, ca să dai mulţumită cuvenită pentru (necazurile) cele mici şi de nimic în care te afli, şi să le rabzi cu bucurie. Când eşti biruit şi legat în lanţuri de trândăvie şi de lene şi eşti ţinut de vrăjmaşul în stare de grea ticăloşire şi în lucrarea cea urâtă a păcatului, adu-ţi aminte în inima ta de vremea dinainte, când erai sârguincios şi plin de grijă chiar în lucrurile cele mai mărunte, adu-ţi aminte de nevoinţa pe care o făceai şi de râvna cu care te porneai împotriva celor care ar fi dorit să-ţi împiedice calea (călătoria). Paralel cu aceasta însă, gândeşte-te şi la suspinele pe care le scoteai din pricina greşalelor tale, pe care le săvârşeai din lene (lipsa de grijă) şi cum din toate acestea primeai cunună de biruinţă.

Căci prin atâtea asemenea gânduri, sufletul se deşteaptă ca dintr-un adânc, și se îmbracă în flacăra râvnei şi se ridică din întunericul lui, ca şi cum ar învia din morţi, şi se înalţă, şi se întoarce la rânduiala lui cea de mai înainte, luptând cu căldură împotriva diavolului şi a păcatului.

(Sfântul Isaac SirulCuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 146-147)