nădejde

„Până seara, am avut banii de care aveam neapărată nevoie” ‒ minunea Maicii Domnului

Era sfârșit de săptămână, vineri. A doua zi, sâmbătă, trebuia să plătim lucrătorii care lucrau la repararea clădirilor mănăstirii. Ne trebuia suma de 5100 lei. „Ce facem, Prea Cuvioase? mă tânguiam eu. Mâine este zi pentru plata lucrătorilor și noi nu avem nici un ban în casă. / Nu fi necredincioasă, îmi zise Părintele Dometie. Maica Domnului, care ne-a ajutat de atâtea ori, nu ne va lăsa nici acum!”

Dumnezeu nu ne va lăsa să fim ispitiţi peste puterile noastre

Nu te înfricoşa deloc, căci frica vine de la cel viclean, ca să ne dezarmeze şi să ne ia robi. Ai nădejde în Cel Care a zis: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi!” (Evrei 13, 5).

Dumnezeu niciodată n-a lăsat sufletul care nădăjduieşte într-Însul

Meşteşugul păcatului este mai ales acela de a ne sădi moleşire în vremea necazului, ca să depărteze de la nădejdea către Domnul.
Rugăciunea, dacă nu o lași, nu te lasă. Sporește. Numai să nu o neglijăm.
___   Părintele Efrem Katunakiotul

Sfântul Marcelin – drumul de la cădere la sfinţenie

Cu toţii avem în viaţa noastră momente de cădere. Din nădejde, din speranţă, uneori chiar şi din credinţă. Niciodată să nu spui niciodată, pentru că nu ştii ce îţi rezervă viaţa şi cât de vulnerabil eşti în faţa încercării.
Cu adevărat fericit este cel ce nădăjduiește în Domnul!

Înaltpreasfințitul Iustinian Chira ‒ „A murit”, o să se spună şi despre mine şi despre tine, într-o zi

Aşa cum soarele răsare în altă lume, la fel şi creştinul, prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos, a primit încredinţarea că după apus urmează un strălucitor răsărit de soare, urmează o nouă zi, o nouă viaţă.
Când lipsește din nevoința duhovnicească optimismul ‒ nădejdea și bucuria cea adevărată ‒, ceva în mod sigur nu merge bine
___   Monahul Moise Aghioritul

Fericitul Mitropolit Dosoftei avea mare evlavie la sfinţii români

Cel mai de preţ odor al Moldovei, la care Mitropolitul Dosoftei ţinea foarte mult, erau moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Pe acestea mutându-le în catedrala de la Iaşi, bunul păstor le păzea cu mare sfinţenie şi la vreme de primejdie făcea cu ele litanie prin ţară şi multe minuni şi semne se făceau spre mângâierea poporului binecredincios. În anii 1686-1687, fiind mare tulburare şi neaşezare în ţară, mitropolitul a luat sicriul cu sfintele moaşte şi s-a dus cu ele în Polonia, la Zolkiev.

Cine îşi dă seama de orbirea sa duhovnicească încetează a mai nădăjdui în sine şi în dreptatea sa

Cine îşi dă seama de orbirea sa duhovnicească încetează a mai nădăjdui în sine şi în dreptatea sa şi, asemenea Prorocului David, strigă: „Doamne! Deschide ochii mei şi voi pricepe minunile din legea Ta” (Psalm 118, 18).

Pagini