Darurile sădite de Dumnezeu în noi

Că precum cineva, privindu-se în oglindă, cel ce privește este chiar cel ce se privește, asemenea și darul, oriunde ar afla odihnă și se va sălășlui în om, îl slăvește pe dânsul și se slăvește de dânsul.

Monahul se aseamănă ostașului ce merge la război și își îmbracă trupul său peste tot cu armură, este cu grijă și se nevoiește până la biruință, ca nu pe neașteptate să vină asupra lui război și, fiind neapărat, să fie prins. Asemenea și monahul, dacă se moleșește, va deveni trândav și ușor este prins de vrăjmașul. Că aruncă în el gânduri întinate pe care le primește cu dulceață: pe cele ale înaltei cugetări și ale slavei deșarte, ale zavistiei și grăirii de rău, lăcomiei pântecelui și somnului fară de sațiu, și, pe lângă acestea, îl aduce în deznădăejde și în tăgăduirea răutăților. Iar dacă se va trezi totdeauna, atrage darul lui Dumnezeu spre ajutor, se sprijinește de dânsul cum îi va plăcea lui și se face în sine, și lăudat, și lăudător. Că precum cineva, privindu-se în oglindă, cel ce privește este chiar cel ce se privește, asemenea și darul, oriunde ar afla odihnă și se va sălășlui în om, îl slăvește pe dânsul și se slăvește de dânsul. Iar fară ajutorul lui nu poate inima sa să fie îndestulată, nici să se umple de umilință, ca să se mărturisească după cuviință Stăpânului, ci săracă și lipsită de bunătăți este și locuiesc în ea gândurile cele urâte și întinate, ca și corbul de noapte în loc nelocuit.

Deci, omului i se cuvine a-l chema pe dânsul, ca, venind, să-i lumineze mintea și, curățindu-se pe sine, locuitor în sine și ajutător să-l câștige pe el și prin el să facă toată fapta bună. Și, luminându-se de dânsul, să poată înțelege podoaba cea în multe feluri și frumusețea veacului ce va să fie; și darul i se face zid și întărire și-l păzește în veacul acesta, spre viața veacului ce va să fie.

(Sfântul Efrem SirulCuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 148)

De la același autor

Ultimele din categorie