Te jur suflete al meu, să umbli cu grijă înaintea Dumnezeului cerului și al pământului. Umblă cu pricepere în această viață și tu, răule trup. Vă rog să dați binelui toată întâietatea. Altfel, vă voi chinui îngrozitor. Și tu, ticăloase Nifone, vezi cum umbli! Ia aminte, smeritule, să nu te rătăcești, să nu te pierzi! Disprețuiește cele pământești, căci nu avem nimic aici! Toate sunt străine, toate stricăcioase, toate înșelătoare; vis și umbră, fum și cenușă. Ce-mi va folosi lumea și cele din lume? Nu uita că bogăția este gunoi și slava, putoare! Știi că bunurile lumești sunt lanțuri, mreje și funii care înlănțuie sufletul! Fugi și de mândrie; să nu zici niciodată că ai făcut vreun bine! Să știi bine: nu ne putem mântui fără negrăita milă a lui Dumnezeu!

Îmbracă-te în făptura cea nouă, ticăloase suflete; adică rugăciunea necontenită și dragoste nefațarnică! Judecă-te pe sine-ți necontenit și te smerește!

(Un episcop ascet, Viața și învâțâturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 160)