Mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului se face arătată prin pedepsele trimise de Dumnezeu asupra celor păcătoşi, căci deşi Dumnezeu este bun în aşa măsură că, potrivit mărturiei lui Hristos, „nimeni nu este bun decât singur Dumnezeu“ (Mt. 19, 17), totuşi El este şi drept, nu numai bun, iar dreptatea Lui cere ca păcătosul să fie pedepsit pentru că a încălcat sfânta şi nestrămutata Lui lege.

În ce priveşte faptul că păcătosul nu este pedepsit îndată după ce a păcătuit sau chiar în timpul faptei, aceasta trebuie pusă pe seama bunătăţii lui Dumnezeu, Care rabdă pe păcătos, aşteptând pocăinţa lui, precum grăieşte Apostolul: „O, omule! Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea Lui te îndeamnă la pocăinţă?“.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Despre păcate, Editura Sophia, 2000, p. 295)