Răscumpărarea celui vândut sub păcat s-a săvârșit; prețul cel fără de preț a fost plătit pentru slobozenia lui: ce se întâmplă, însă, dacă robul netrebnic își iubește lanțurile; dacă nu are și nu vrea să aibă știința de slobozenia ce i-a fost dăruită? Puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea lui Dumnezeu trebuia să biruie această piedică, și – o, minune a împietririi omenești! – în câteva zile, Mijlocitorul nostru L-a plecat pe Dumnezeu spre om.

Ani întregi de osteneli necontenite I-au trebuit ca să-l întoarcă pe om către Dumnezeu: pe cât se pare, mai ușor i-a fost să pună capăt veșniciei vrajbe a Celui Veșnic decât să înfrâneze obraznicia prafului răscolit de viforul nestatorniciei. În schimbul învățăturii celei mai curate, al pildei de viață celei mai sfinte, al semnelor covârșitoare, al nenumăratelor binefaceri, El cerea în loc de recunoștiință doar învoirea omului de a primi noua și cea mai mare binefacere. Cu aceste arme de aur, El a biruit în cele din urmă necredința și S-a mărturisit sărbătorește Tatălui Său: Eu Te-am proslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac l-am săvârșit; arătat-am numele Tău oamenilor (Ioan 17, 4, 6).

(Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei, Cuvinte despre Taina Crucii, Editura Sophia, București, 2002, p. 29)