Îmi scrieţi că vă împovărează grijile lumeşti până acolo încât nu vă lasă nici să vă rugaţi. Aceasta este cursa vrăjmaşului. Pentru că avem nevoie de adăpost, îmbrăcăminte, hrană şi celelalte lucruri, trebuie să ni le procurăm; de aceea trebuie şi să ne gândim la acest lucru, şi să ne dăm silinţa. Şi în aceasta nu este niciun păcat. Aşa a binevoit Dumnezeu să orânduiască viaţa noastră. Dar aici, unde nu este niciun păcat, vrăjmaşul, strecurându-se, înrădăcinează păcatul, această grijă neîncetată, care şi capul îl îngreuiază, şi inima o roade. Împotriva acestei boli simt îndreptate toate învăţăturile Mântuitorului despre negrijă: Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale (Mtatei 6, 34). Aceasta nu înseamnă să nu faceţi nimic, ci, pe toate făcându-le, să nu vă chinuiţi cu griji peste măsură, care nu vă oferă nimic, ci doar vă istovesc.

Deprindeţi-vă să procedaţi aşa încât, îndată ce rămâneţi fără îndeletnicire, să vă apucaţi de rugăciunea lui Iisus şi să începeţi să o săvârşiţi cu atenţie, şi mergând, şi şezând şi, cel mai bine, stând înaintea icoanelor.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 72 )