Iadul spiritismului

Diavolul pune stăpânire pe inima lui prin această faptă blestemată de Dumnezeu. Cucereşte inima şi mintea omului într-atât, încât ceea ce pentru o minte întreagă pare păcat, nelegiuire, aceea pentru omul otrăvit de iadul spiritismului pare ceva normal, firesc.

Stareţul a combătut în mod deosebit pasiunea pentru spiritism. „Oamenii învăţaţi, adesea sunt atraşi de studiul spiritismului, crezând sincer că pe această cale îşi pot afla mântuirea. Ah, nu! De aici provin bolile!“.

Bâkov, care a fost cândva un spiritist renumit, a descris în cartea sa „Adăposturi liniştite“, vizita lui la stareţul Nectarie şi a prezentat cuvintele stareţului despre spiritism: „O, ce lucru dezastruos este acesta, ce lucru îngrozitor este. Prin acoperirea marii învăţături creştine şi prin draci, slugile lui care apar la şedinţele de spiritism, fără ca omul să observe, el, satana, cu linguşirea satanică a şarpelui străvechi, îl conduce pe om în asemenea gropi şi hăţişuri din care nu mai are nici posibilitate, nici puterea să iasă singur. Nici măcar nu-şi poate da seama că se află în asemenea locuri. Diavolul pune stăpânire pe inima lui prin această faptă blestemată de Dumnezeu. Cucereşte inima şi mintea omului într-atât, încât ceea ce pentru o minte întreagă pare păcat, nelegiuire, aceea pentru omul otrăvit de iadul spiritismului pare ceva normal, firesc.

Spiritiştii au o trufie teribilă şi deseori o îndârjire satanică asupra tuturor celor care se contrazic cu ei... Şi, în consecinţă, fără să-l observe pe acela care lucrează fin (satana nicăieri nu acţionează atât de fin ca în spiritism), se îndepărtează omul de Dumnezeu, de Biserică. Şi băgaţi de seamă că, în acelaşi timp, duhul întunericului, prin slugile sale îl trimite cu stăruinţă pe omul rătăcit la biserica lui Dumnezeu să slujească panihide, să facă rugăciuni, să citească acatiste, să se împărtăşească cu Sfintele Taine. În acelaşi timp îi introduce câte puţin în cap gândul că toate acestea ar putea să le facă şi singur acasă, cu mare sârguinţă şi evlavie... Şi, ca un om care nu mai cugetă, tot mai mult se încurcă în cotiturile complicate şi în labirinturile duhului întunecat, iar Dumnezeu pleacă de la el. Omul pierde binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă el n-ar fi vătămat de satana, ar alerga la Dumnezeu după ajutor şi la sfinţii Lui, la Împărăteasa Cerului şi la Sfânta Biserică Apostolică. Ar alerga la preoţi şi aceia l-ar ajuta prin sfintele lor rugăciuni, însă el se duce cu necazurile sale la acele duhuri, la diavoli şi ei tot mai mult îl trag în tina copleşitoare a păcatului şi a fărădelegii.

În cele din urmă, binecuvântarea lui Dumnezeu se depărtează complet de la om, iar familia lui începe să se destrame fără motiv, într-un mod neobişnuit şi cei mai apropiaţi îl părăsesc, persoanele cele mai dragi lui se îndepărtează. Când sufletul omenesc nefericit ajunge la limită, cu ajutorul satanei, rătăcirea de sine ori îi iroseşte mintea şi omul devine nebun în adevăratul sens al cuvântului, ori îl sfârşeşte. Şi deşi spiritiştii spun că, printre ei, cazurile de sinucidere sunt rare, nu este adevărat. Primul care s-a lăsat în voia duhurilor – regele Saul, şi-a pus capăt vieţii prin sinucidere, deoarece nu a respectat cuvântul Domnului şi s-a dus la o vrăjitoare“.

Aceste cuvinte înţelepte ale stareţului Nectarie pot fi adresate multor experienţe de mistică falsă, prin care sufletul rătăcit intră în relaţie vizibilă cu lumea spirituală – de exemplu, teosofia. (Sfântul Nectarie de la Optina)

(Patericul de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2012, pp. 462-464)

De la același autor

Ultimele din categorie