Întunericul se lasă

Cuvinte duhovnicești

Întunericul se lasă

    • Întunericul se lasă
      Întunericul se lasă

      Întunericul se lasă

Întrucât este cuprins de întunericul duhovnicesc, acel suflet va rătăci, bâjbâind ca un nevăzător, se va împiedica şi va cădea dintr-un păcat în altul, până când va nimeri în prăpastia veşnicei pierzanii, de nu se va îndrepta prin pocăinţă.

Vezi ce se întâmplă atunci când soarele se îndepărtează de noi: întunericul se lasă şi le acoperă pe toate de sub cer. Omul nimic nu mai poate face, bâjbâie ca un orb, se rătăceşte, se împiedică şi cade şi de toate-i este frică.

Întocmai se petrece şi cu sufletul acelui om pe care-l părăseşte Hristos, Soarele Dreptăţii; atunci lui nu-i mai este cu putinţă a săvârşi nici o lucrare bineplăcută Domnului, după cum El Însuşi zice:Fără Mine nu puteţi face nimic(Ioan 15, 5). Întrucât este cuprins de întunericul duhovnicesc, acel suflet va rătăci, bâjbâind ca un nevăzător, se va împiedica şi va cădea dintr-un păcat în altul, până când va nimeri în prăpastia veşnicei pierzanii, de nu se va îndrepta prin pocăinţă. Însă Hristos se depărtează numai de acel suflet care L-a părăsit el însuşi mai întâi pe Domnul, altfel de nimeni nu se leapădă Hristos, ci „luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9).

Această întâmplare ne învaţă să ne ţinem de Hristos şi să urmăm Lui cu credinţă şi dragoste, ca să nu ne cuprindă şi pe noi această pustiire şi beznă sufletească.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 130)