Iubirea de sine este periculoasă sau mai ales mârşavă!

Înfruntaţi superficial iubirea de sine şi cedaţi uşor în faţa ei. Aceste cedări ale voastre le consideraţi neînsemnate, dar faceţi o mare greşeală! Oricât de mică ar fi o concesie, urmările ei sunt foarte grave, pentru simplul motiv că păstrează patima în suflet.

Iubirea de sine este periculoasă sau mai ales mârşavă! Dacă sunteţi îngăduitori cu trupul, din pricina slăbiciunii voastre, atunci nu-i nicio problemă. Dacă însă boala este un pretext pentru acest pogorământ, atunci puteţi să râdeţi de voi înşivă, nu şi de Dumnezeu.

Aşa cum se pare, înfruntaţi superficial iubirea de sine şi cedaţi uşor în faţa ei. Aceste cedări ale voastre le consideraţi neînsemnate, dar faceţi o mare greşeală! Oricât de mică ar fi o concesie, urmările ei sunt foarte grave, pentru simplul motiv că păstrează patima în suflet. De exemplu, vă hotărâţi să faceţi o jertfă sau o nevoinţă care contribuie la desăvârşirea voastră sufletească, şi de aceea este bineplăcută lui Dumnezeu. După puţin timp însă, revocaţi hotărârea voastră nu din alt motiv, decât că aşa este mai bine  trupului şi sufletului vostru. Şi astfel ce faceţi? Preferaţi să nu fiţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, ci bineplăcuţi vouă. Conştiinţa, când nu este indiferentă, sesizează abaterea şi se nelinişteşte, protestează, mustră. Are dreptate!

Spuneţi că n-aţi făcut progrese în viaţa duhovnicească. Şi nici nu veţi face, cât timp va exista în voi iubirea de sine. Aceasta mărturiseşte, fără umbră de îndoială, că primul loc în inima voastră îl ocupă „eul”, ci nu Domnul. Iubirea voastră faţă de voi înşivă este vie, „este păcatul din voi”, din care se trage toată păcătoşenia voastră. Şi, când sunteţi cufundaţi în păcătoşenie, oare se mai apropie harul Lui Dumnezeu? Nu, aşa cum albina nu se apropie de locul unde este fum!

Prezenţa iubirii de sine în suflet ne arată că prima noastră hotărâre, aceea de a ne pocăi şi de a sluji Domnului, a fost lipsită de vlagă, căldicică, superficială. Hotărârea aceasta este răspunsul la chemarea lui Iisus: „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să se lepede de sine...şi să-Mi urmeze Mie!” (Matei 16, 24). Vedeţi că chintesenţa chemării este să se lepede de sine”? Şi aceasta înseamnă dispariţia totală a egoismului şi a iubirii de sine, luptă fără concesii împotriva iubirii de plăceri şi a autosatisfacţiei. (...)

De vreme ce Domnul a zis „Cel ce vrea să-Mi urmeze Mie, sa se lepede de sine...!" (Marcu 8, 34), înţelegeţi că nu puteţi să vă mântuiţi diferit, decât numai prin lepădarea de sine. Exact aceasta este „uşa cea strâmtă” care duce la viaţă (Matei 7, 14). Şi lepădarea de sine înseamnă neascultare faţă de noi înşine şi supunere faţă de Dumnezeu, faţă de legea şi de poruncile Lui. Cunoaşteţi poruncile lui Dumnezeu? Vă aud că răspundeţi în cuget: „Le cunosc!" Atunci ţineţi-le, şi vă veţi mântui! Mântuitorul nostru i-a răspuns clar acelui tânăr bogat care L-a întrebat cum va dobândi viaţa veşnică: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile!" (Matei 19,17). Altă cale nu există! (Sf. Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, p. 159-161)

De la același autor

Ultimele din categorie