Lacrimile din suflet, lacrimile harice.

Lacrimile din tot sufletul sunt bineplăcute înaintea lui Dumnezeu.

Plângeţi adesea, după cum înţeleg din spusele dumneavoastră de mai înainte şi din întâmplarea ce mi-aţi povestit-o. Există lacrimi pricinuite de slăbiciunea inimii, de marea moliciune a caracterului, de durere, şi altele ne fac cu de-a sila să plângem, există şi lacrimi harice. Preţul lacrimilor nu stă în apa care curge din ochi, ci în ceea ce se află în suflet odată cu ele şi după ele. Neavând harul lacrimilor, nu mă voi apuca să cuget asupra lor, ci doar bănuiesc că lacrimile harice se leagă de multe prefaceri din inimă. Cel mai important este ca inima să ardă atunci în focul judecăţii lui Dumnezeu, dar fără durere şi pârjol, ci cu umilinţă, adusă de nădăjduirea primită de la Tronul Domnului milostiv, Care judecă păcatul şi îl iartă pe păcătos.

Mai presupun că lacrimile acestea trebuie să vină abia spre sfârşitul strădaniilor, nu a celor exterioare, ci al strădaniilor de curăţire a inimii, ca o ultimă spălare sau limpezire a sufletului. Şi încă ceva: ele durează nu un ceas, nu o zi sau două, ci ani întregi. Şi mai există, se zice, un fel de plâns fără lacrimi al inimii, dar tot atât de preţios şi de puternic ca lacrimile. Acest plâns este cel mai bun pentru cei ce trăiesc laolaltă cu alţii, care îi pot vedea. Căci pe toate le zideşte Domnul  Atotizbăvitorul!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București p. 3)

De la același autor

Ultimele din categorie