Prin lupta noastră duhovnicească devenim părtaşi ai asemănării lui Hristos

Să ne sârguim să-l călcăm pe diavol în picioare prin smerenie şi ascultare, îndelungă răbdare şi dragoste, umblând în duhul blândeţii.

Ştiind, aşadar, asemenea meşteşugiri ale diavolului, iubiţilor, să ne sârguim să-l călcăm în picioare prin smerenie şi ascultare, îndelungă răbdare şi dragoste, umblând în duhul blândeţii. Pentru ca astfel, în Duhul Sfânt, să fim părtaşi ai asemănării lui Hristos, tăind tumoarea bogăţiei, doborând la pământ trufia, nimicind lăcomia pântecelui, oprind pofta aprinderii, răcorindu-ne mădularele prin înfrânarea de la toate poftele, dobândind ochiul curat, nefiind înşelaţi de frumuseţe străină, fără să ne înălţăm în gânduri rele împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, luptând să plângem pururea pentru păcate, având răbdare în rugăciuni şi sârguinţă, slujind celor bolnavi cu multă grijă, împiedicându-ne de la cuvântul împotrivirii şi neavând ureche pentru neascultare, umblând ales, în cuvioşie, şi nu în slavă deşartă, ca să nu ne despărţim de petrecerea sfinţilor, nedând împrumut cu dobândă, nici lipsindu-ne de traiul sărac, nici rănind pe aproapele. Căci acestea toate sunt nimicirea demonicei înşelări. Împotriva unora ca acestea nimic nu poate cel potrivnic. Fiindcă, potrivit celor scrise: „Întinzând în arcul lor, lucru amar, au pierit iscodind fărădelege”.

Întru acestea trebuie să îi luptăm pe demoni şi să dobândim mărgăritarul de preţ şi comoara cea neprădată şi devenim parte a credincioşilor şi iconomi înţelepţi. Pentru ca Domnul venind, să ne afle pe noi făcând pe cei cinci talanţi zece. Şi astfel ne va pune peste toate bunătăţile cele făgăduite de El ale celor zece cetăţi, adică cele şapte ale cerurilor si ale cetății lui Dumnezeu și ale ținutului nestricăciunii si ale desfătării Raiului, luminoase având candelele prin credinţă şi prin milostenia faţă de săraci, privegheaţi în vasele trupurilor, pentru ca, atunci când va fi strigătul trâmbiţei, „Iată, vine Mirele!”, să alergăm repede întru întâmpinarea Lui, strigând: „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Căruia fie slava şi puterea în vecii vecilor!”. Amin.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 110)

De la același autor

Ultimele din categorie