Şi te mai sfătuiesc, nu te sârgui la toate faptele bune ori la mai multe deodată, ci întâi la una singură, apoi la alta. Numai astfel se sădeşte în suflet deprinderea îmbunătăţirii, pentru că de te sârgueşti neîncetat cu o virtute, aleargă mai uşor la dânsa şi mintea se frământă să afle mijloacele, memoria, cele mai potrivite a o dobândi, iar voinţa e mai pornită spre această virtute.

N-ai fi dobândit aceste înlesniri dacă te-ai fi ocupat de mai multe virtuţi.

Si mai este ceva; lucrările unei singure virtuţi, fiind de aceeaşi natură între ele, se fac cu aceeaşi nevoință și cer mai puţină osteneală.

Una cheamă şi ajută pe cealaltă. Această asemănare le întăreşte mai mult în noi, fiindcă află scaunul inimii gata, aşezat a primi acele lucrări noi, ce ar fi trebuit să le săvârşim de două ori cum am primit mai înainte şi pe celelalte asemenea lor. Aceste fapte despre care am vorbit au atât adevăr într-însele, încât cel ce voieşte a dobândi o virtute deprinde şi meşteşugul de a dobândi o alta. Astfel, cu creşterea uneia, cresc toate, prin unirea ce există între ele, fiindcă toate faptele bune sunt rază ce ies din una și aceeași dumnezeiască lumină.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 126)