Părinte, nu cumva încercările se fac pricini ca oamenii să se apropie de Dumnezeu?

Cei care au intenţie bună se folosesc din încercări. Cei care nu au, se împotrivesc lui Dumnezeu, hulesc etc. Răul este că nu spun: „Am greşit”, ci se chi­nuiesc. Diavolul are mare stăpânire în lume. I-am dat multe drepturi. Cum a devenit omul de azi! Răul este că se împiedică intervenţia dumnezeiască atunci când nu este pocăinţă. Dacă ar exista pocăinţă, lucrurile s-ar fi aranjat. Vom trece prin furtuni după furtuni! Dumnezeu, să ne ajute! Să cerem pocăinţă pentru în­treaga lume şi pentru toţi cei care fac rău Bisericii cu sânge rece şi nu au dorinţă să se îndrepteze. Dumnezeu să le dea pocăinţă şi abia după aceea să-i ia.

Să ajutăm pe cât putem lumea să se pocăiască, ca să primim binecuvântările lui Dumnezeu. Pocăinţă şi mărturisire, de acestea este trebuinţă astăzi. Eu recomand mereu pocăinţă şi mărturisire, ca diavolul să-şi piardă drepturile şi să se taie influenţele exteri­oare demonice. Oamenii au nevoie de zguduituri ca să înţeleagă şi să se pocăiască. De pildă, cineva mărtu­riseşte că a făcut desfrânare. Duhovnicul îi dă iertare, îi dă şi un canon, dar acela nu merge mai departe. Duhovnicul trebuie să-l ajute să înţeleagă că răul n-a fost numai desfrânarea, ci acea faptă a lui a făcut cri­me, a destrămat două familii. Dar unii duhovnici nici nu cercetează mai departe, nici nu le indică oamenilor probleme de conştiinţă.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 387-388)