Mi-e frică de predispozițiile ascunse în inima mea

Domnul nu nedreptăţeşte pe nimeni. Niciun pahar cu apă nu rămâne uitat, darămite o osteneală mare. Trebuie numai ca aceea ce facem să fie făcut pentru El şi Lui să-i fie dedicat, din inimă.

Aţi scris: Unul începe singur să-și înlăture viciile, dar continuă această muncă puțină vreme și o abandonează. Această îndreptare este autodidactă, fără duhul lăuntric al vieţii. Cum așa? Să existe, oare, nedreptate la Dumnezeu? Totuşi omul a dorit și s-a trudit. De ce este lăsat fară sprijin?

Nu vă neliniştiţi! Domnul nu nedreptăţeşte pe nimeni. Niciun pahar cu apă nu rămâne uitat, darămite o osteneală mare. Trebuie numai ca aceea ce facem să fie făcut pentru El şi Lui să-i fie dedicat, din inimă. Însă adesea se întâmplă că în aparenţă se face lucrarea lui Dumnezeu, dar de fapt este cu totul altceva. Câtă viclenie se ascunde în voinţa răzvrătită a omului! Şi cine are puterea să desluşească toate abaterile şi încâlcelile ei? Vă voi povesti o întâmplare petrecută la Moscova în anul 1812, aşa cum mi s-a povestit şi mie.

Era la Moscova un om evlavios, postitor, om de rugăciune, milostiv. Toţi îl preţuiau şi erau încredinţaţi de tăria virtuţii lui. Dar, când ruşii părăsiră Moscova şi francezii pătrunseră în oraş, toate rânduielile noastre se destrămară şi fiecare putea să trăiască după bunul său plac. Atunci, acest om, rămas în Moscova nu se ştie din ce motive, s-a dedat beţiei şi unei vieţi murdare cu atâta nestăpânire şi neruşinare, cum rar se întâlnea la păcătoşii înveteraţi. Numai Unul Dumnezeu ştie ce înseamnă aceasta!

Dar iată ce cred eu – şi fac asta nu spre osândirea acelui om (căci multe sunt uneltirile vrăjmaşului şi mari sunt neputinţele noastre) –, ci numai pentru limpezirea ideii pe care vreau să v-o supun atenţiei. Poate că, în inima sa, el avusese întotdeauna un impuls spre astfel de lucruri şi niciodată nu renunţase cu inima la ele. Împrejurarea exterioară de mai înainte îl menţinea într-o conduită dreaptă. Dar când acest obstacol dispăru, dispoziţiile ascunse în inimă au ieşit la iveală şi s-au manifestat în fapte corespunzătoare. Câte astfel de persoane n-or exista pe lume! Până la o vreme toate-s bune, iar apoi totul decade şi nu mai este bun de nimic. De ce? Pentru că totul a fost făcut din motive exterioare şi, odată cu înlăturarea lor, s-au întrerupt şi lucrările. Cine are o astfel de rânduială a vieţii? Nimeni nu ştie, afară de Dumnezeu.

Fiecare să cugete despre sine, dacă nu cumva buna lui purtare se clădeşte pe o astfel de temelie şubredă? Dar dacă cineva are o astfel de bună purtare şi apoi decade – ce pierdere să aibă harul, de vreme ce acela n-a făcut nimic pentru Domnul? Şi ce vină are calea mântuirii, de vreme ce acela nu a avut-o deloc în vedere?

(Sfântul Teofan ZăvorâtulÎnvățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, pp. 116-117)

De la același autor

Ultimele din categorie