Binecuvântează-mi vrăjmaşii, o, Doamne. Chiar eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Vrăjmaşii m-au adus în braţele Tale mai mult decât prietenii. Prietenii m-au legat de pământ, vrăjmaşii m-au desfăcut de pământ şi mi-au distrus toate nădejdile mele în lume.

Vrăjmaşii m-au făcut să mă simt străin pe pământ şi nu locuitor străin al lumii. Întocmai precum un animal vânat află un adăpost mai sigur decât unul care nu e vânat, tot astfel şi eu, persecutat de către vrăjmaşi, am aflat cel mai sigur sanctuar şi m-am ascuns dinapoia mesei sfinte din altar, unde nici prietenii, nici vrăjmaşii nu-mi pot ucide sufletul. Binecuvântează-mi vrăjmaşii, o, Doamne. Chiar eu îi binecuvântez şi nu-i blestem.

Binecuvântează-mi vrăjmaşii, o, Doamne. Chiar eu însumi îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ori de câte ori eu m-am făcut pe mine înţelept, ei m-au numit prost. Ori de câte ori m-am făcut puternic, ei m-au batjocorit de parcă aş fi fost un pitic. Ori de câte ori am vrut să conduc oameni, ei m-au împins în spatele scenei. Ori de câte ori am dat buzna să mă îmbogăţesc, ei m-au oprit cu mână de fier. Ori de câte ori am gândit că voi dormi liniştit, ei m-au trezit din somn. Ori de câte ori am încercat să ridic o casă pentru o viaţă lungă şi liniştită, ei au dărâmat-o şi m-au dat afară.

Cu adevărat, vrăjmaşii m-au îndepărtat de lume şi mi-au întins mâinile spre poala hainei Tale. Binecuvântează-mi vrăjmaşii, o, Doamne. Chiar şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 160-161)