Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
Cereți și voi acest lucru de la Domnul, cu rugăciune și cu post, și fiți siguri că veți primi. Dacă nu o cereți, nu o veți lua. Și dacă nu o luați, nu puteți trece pe acest drum. Și să știți că acesta este singurul drum care duce la viață.
După câteva zile, Nifon a avut o vedenie. Se făcea un drum larg care ducea spre răsărit și pe care-l păzeau o mulțime de bărbați negri înarmați cu sulițe și nu lăsau pe nimeni să treacă. La începutul drumului se înghesuiau o mulțime de oameni, dar nu inaintau pentru că se temeau de acei negri. Între oameni se afla și Nifon și se întreba cum ar putea trece pe drum fără primejdie. Cum stăteau ei nedumeriți neștiind ce să facă, a apărut un bărbat îmbrăcat în alb și s-a oprit lângă ei.
– Ce-i cu frica aceasta care vă stăpânește pe toți? a întrebat el.
– Ne temem de negrii aceia, au răspuns ei.
– Și tu de ce nu mergi? s-a adresat lui Nifon.
– De aceeași frică, a răspuns el.
– Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
– Ba da, necontenit cer acest lucru de la Dumnezeu.
– Ei atunci iată că ți-a trimis-o! Vezi minunea? Și vedea ca și cum îngerul i-a deschis pieptul și i-ar fi scos inima înaintea tuturor. A aruncat-o la pământ și i-a pus alta în loc.
– Mergi acum pe drum, i-a poruncit îngerul. Negrii vor fi neputincioși la trecerea ta și nu se va atinge de tine niciunul.
Atunci mulțimea a rugat pe înger:
– Fă și cu noi, rugămu-te, cum ai făcut cu el, ca să putem merge fără împiedicare pe acest drum.
– Cereți și voi acest lucru de la Domnul, cu rugăciune și cu post, și fiți siguri că veți primi. Dacă nu o cereți, nu o veți lua. Și dacă nu o luați, nu puteți trece pe acest drum. Și să știți că acesta este singurul drum care duce la viață. Vedeți, acesta care a luat inimă înfrântă și smerită, de mulți ani cere de la Dumnezeu și abia acum a dobândit-o. Uitați-vă la el cum merge!
Și întorcându-și privirile, l-au văzut străbătând drumul fără nicio împiedicare. A ajuns la prima strajă unde erau doi negri, care, cum l-au văzut, și-au scos săbiile împotriva lui. Dar mâinile lor dintr-o dată au înțepenit și el a trecut netulburat. A ajuns la a doua strajă, pe care a trecut-o în același chip. Tot așa și cu a treia și cu a patra și cu toate celelalte.
După puțin timp a ajuns la un loc unde era adunată o mulțime mare de negri. Cum l-au văzut, toți s-au repezit asupra lui să-l lovească, dar au rămas înlemniți și neputincioși. Erau așa de mulți, încât fericitul Nifon, negăsind niciun loc de trecere, a început pe unii să-i împingă și peste alții să calce, ca să-și deschidă drum. „Cine a adunat aici atâția blestemați, ca să ne închidă calea și să nu mergem la viață?” a strigat el. Și pe când îl priveau toți cu uimire, el a străbătut drumul până la capăt.
Când a dispărut vedenia și Nifon și-a venit în sine, era nedumerit ce să însemneze toate acestea. Dar Duhul Sfânt i-a luminat mintea și l-a ajutat să înțeleagă. „Vrei să înțelegi ceea ce ai văzut? Ia aminte: calea pe care ai străbătut-o este calea cea strâmtă și îngustă. Negrii, sunt viclenii draci care stau împotriva tuturor celor ce vor să treacă. Apoi trebuie să mai știi, că nimeni nu poate să străbată această cale, dacă nu a cerut și nu a primit inimă infrântă și smerită. Tu ai cerut-o și ai primit-o. De acum nu te vei mai teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua și de lucrul care vine din întuneric, pentru că Cel Preaînalt este scăparea ta. Ia aminte, însă, că mare ispită va veni asupra ta; dar nu te va birui pentru că Eu sunt cu tine”. Acestea i le-a zis Duhul lui Dumnezeu și l-a lăsat. Apoi cuviosul a simțit o tainică și negrăită mireasmă, care l-a învăluit.
Inima omenească, a zis el întru sine, nu-și poate închipui cu ce se aseamănă dulceața miresmei Sfântului Duh. Întrece orice bucurie și fericire. Niciodată n-aș vrea să mai gust din plăcerile și dulcețile lumii.
Părăsind aceste cugetări, iarăși s-a pornit asupra sa, zicând: „Vai de mine păcătosul, răul, nelegiuitul, vicleanul, blestematul! Vai de mine că și pe draci i-am întrecut cu păcatele mele! Ce să fac să mă izbăvesc de cei ce lucrează fărădelegea? Vai de mine că mă aflu în latura și în umbra morții ... ”. Totdeauna obișnuia să zică: „Vai de mine, păcătosul!”.
(Un episcop ascet. Viața și învățăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Episcopiei Romanului, 2001, pp. 21-23)
În biserică, glasul dumnezeiesc ajunge la inimile noastre
Fecioara, lemnul și moartea: chipuri ale biruinței
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro