Omul desăvârşit şi împlinit, încă din această viaţă se simte nemuritor şi veşnic

Cuvinte duhovnicești

Omul desăvârşit şi împlinit, încă din această viaţă se simte nemuritor şi veşnic

    • Omul desăvârşit şi împlinit, încă din această viaţă se simte nemuritor şi veşnic
      Foto: Ștefan Cojocariu

      Foto: Ștefan Cojocariu

Format prin sfintele virtuţi, un astfel de om dobândeşte neîncetat în existenţa sa toate puterile nemuritoare ale veşnicului Dumnezeu-om.

Sfintele virtuţi îndreptate către Evanghelii: credinţa şi dragostea, postul şi rugăciunea, smerenia şi umilinţa, compasiunea şi bunătatea, nădejdea şi răbdarea, adevărul şi dreptatea. Punerea în practică a acestor virtuţi creează un om Sfânt, adică un om desăvârşit şi împlinit. Un astfel de om cunoaşte sensul adevărat al lumii şi al vieţii, iar el trăieşte cu întreaga sa fiinţă îndreptat spre realizarea scopului său dat în câmpul activităţii omeneşti. Format prin sfintele virtuţi, un astfel de om dobândeşte neîncetat în existenţa sa toate puterile nemuritoare ale veşnicului Dumnezeu-om. Astfel, deja din această viaţă se simte nemuritor şi veşnic; de aceea el vede în orice om o fiinţă nemuritoare şi veşnică. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 26)

Citește despre: