Pogorârea Sfântului Duh este primul moment când omenirea respiră Duhul Dumnezeiesc

În Evanghelie se spune limpede că vremea învierii ei sosise deja; rămăsese puţin de făcut: „nu era încă Duh Sfânt – de ce? – pentru că Iisus încă nu Se proslăvise” (In. 7, 39). Dar iată că Domnul a înviat, S-a înălţat la cer întru slavă, Duhul Dumnezeiesc S-a pogorât şi omenirea a înviat, respirându-L.

Pogorârea Sfântului Duh este primul moment când omenirea respiră Duhul Dumnezeiesc. Amintiţi-vă de prorocia lui Iezechiel despre câmpul plin de oase omeneşti. Amintiţi-vă cum la cuvântul lui s-au adunat iarăşi oasele, cum s-au acoperit apoi cu vine, cu carne şi cu piele, dar duh încă nu se află în ele. Şi i s-a zis prorocului: „proroceşte despre Duh” „şi am prorocit” (Iezechiel 37, 9-10) – şi totul a înviat. Acel câmp de oase preînchipuie omenirea căzută, care în depărtarea sa de Dumnezeu nu avea în sine viaţă şi era lipsită de duh, precum spune Apostolul. Domnul însă n-a părăsit-o, ci a pregătit-o în vederea primirii învierii prin felurite lucrări ale purtării Sale de grijă. Se poate spune că la vremea arătării Mântuitorului Hristos ea era gata pe deplin să primească o viaţă nouă: semăna cu un hoit întreg, în care oasele erau unite prin încheieturi şi acoperite de vine, de trup şi piele, şi numai duhul lipsea din ea. În Evanghelie se spune limpede că vremea învierii ei sosise deja; rămăsese puţin de făcut: nu era încă Duh Sfânt – de ce? – pentru că Iisus încă nu Se proslăvise (Ioan 7, 39). Dar iată că Domnul a înviat, S-a înălţat la cer întru slavă, Duhul Dumnezeiesc S-a pogorât şi omenirea a înviat, respirându-L.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. 2, Editura Sophia, 2007, p. 71)

De la același autor

Ultimele din categorie