Femeile să postească şi ele, că şi lor le este postul tot atât de potrivit şi de firesc ca şi respiraţia. Copiii să fie adăpaţi cu apa postului, ca şi plantele bine crescute. Bătrânilor le este uşor postul pentru că de mult s-au obişnuit cu el.

Călătorilor postul le este tovarăş bun de drum; îi face uşori şi sprinteni, pe când îmbuibarea îi sileşte să ducă poveri, să poarte în spate greutăţile cu care s-au desfătat.

Când soldaţii pleacă la luptă într-o ţară îndepărtată iau cu ei alimentele de trebuinţă hranei, nu plăcerii.

Iar noi, care pornim la luptă cu duşmanii nevăzuţi, care ne grăbim spre patria cea de sus, nu trebuie oare să ne mulţumim numai cu cele de trebuinţă hranei sufletului, mai ales că suntem necontenit pe câmpul de bătaie?

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, omilia a Il-a despre post, II, în col. PSB, vol. 17, p. 359)