Cei mai mari rugători au avut o pravilă de rugăciune.

Totuşi, omul nu trebuie să facă multe rugăciuni. Este mai bine să spunem un număr mic de rugăciuni cu luare aminte decât să facem un număr mare cu o minte rătăcită, pentru că este greu să păstrăm o râvnă pentru rugăciune, atunci când ea este făcută în exces. Încearcă doar de fiecare dată să le spui cu toată atenţia şi sentimentele corespunzătoare. Pentru a culege roade mai bune, citeşte toate rugăciunile separat, în timpul liber. Gândeşte-te la ele şi simte-le!

Rugăciunea nu înseamnă că noi doar recităm rugăciuni, ci că noi asimilăm în noi înşine conţinutul lor, şi le rostim ca şi cum ar veni din minţile şi inimile noastre.

Fiind astfel pregătită, când stai la rugăciune, ai grijă să nu-ţi rătăcească gândurile, şi simţămintele să nu capete răceală şi indiferenţă, străduindu-te în toate felurile să-ţi păstrezi atenţia şi căldura simţirii. După ce ai spus fiecare rugăciune, fă cât mai multe metanii poţi, spunând şi o rugăciune pentru fiecare nevoie pe care o simţi, sau o rugăciune obişnuită scurtă. Aceasta îţi va prelungi puţin perioada de rugăciune, dar puterea ei va spori. Ar trebui să te rogi ceva mai mult cu cuvintele tale proprii, în special la sfârşitul rugăciuniilor tale, cerând iertare pentru scăparea gândurilor de sub control, şi lăsându-te în grija lui Dumnezeu pentru tot parcursul zilei.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața duhovnicească și cum o putem dobândi, Editura Bunavestire, 1998, p. 211)