Să nu credeţi că, împlinind cu exactitate şi după tipic canonul vostru zilnic, faceţi ceva important! Toată valoarea canonului şi a oricărei rugăciuni se găseşte în zdrobirea de inimă şi în inima golită înaintea lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi spun că, dacă cineva, atunci când se roagă, nu se simte precum condamnatul la moarte, se aseamănă cu fariseul din parabola evanghelică şi zadarnic strigă către Domnul.

Deci să staţi în rugăciune ca şi când v-aţi afla înaintea înfricoşătoarei Judecăţi viitoare, aşteptând să apară sentinţa definitivă a lui Dumnezeu pentru voi: „Veniţi!...” sau „Plecaţi de la Mine!..”(Matei 25, 34, 41) în orice caz, să evitaţi automatismul, împlinirea mecanică a canonului vostru. Să fiţi, ca să spun aşa, stăpânii canonului, ci nu robii acestuia. Doar lui Dumnezeu să-i fiţi robi, închinându-i în fiecare moment viaţa şi străduindu-vă să-i fiţi plăcuţi în orice lucrare a voastră!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 79-80)