Judecata de Apoi
 

„Să nu judeci” – între condamnare și discernământ

Dacă Singurul Nevinovat a vrut să fie judecat mai degrabă decât să judece – urcând pe Cruce – cu atât mai mult păcătoşii sunt chemaţi să respingă ispita de a-i judeca şi condamna pe alţii, oricare ar fi rătăcirile lor. Rostul lor este, de asemenea, de a fi părtaşi iubirii pe care Dumnezeu o are pentru lumea Lui şi de a mijloci pentru ea, pentru convertirea şi mântuirea ei. Cu toate acestea, să te abţii de la judecată, adică să te pui în locul lui Dumnezeu, nu înseamnă o toleranţă universală. Sunt fapte de netolerat în lume...

Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu, care ne păzește și ne îndrumă (Părintele Paisie Olaru)

Când conştiinţa te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării. Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să ne pălmuiască conştiinţa prin mustrare, să dobândim lacrimi la rugăciune şi să nu mai greşim. 

La vremea Judecății, se vor arăta cer nou și pământ nou ‒ vedenia Sfântului Vasile cel Nou

Atât de mare era frumusețea și măreția în care s-a îmbrăcat pământul acela minunat în înflorirea pomilor acelora minunați și a ierbii aceleia preadesfătate, pe care ochiul nu a văzut-o, cum s-a spus, și urechea nu a auzit-o și la inima omului nu s-a suit, încât, uimit fiind cu totul de atâta măreție și strălucire, am îndrăznit și am zis către îngerul acela dumnezeiesc care mă călăuzea: „Doamne al meu, care este Împărăția cerurilor despre care am auzit adeseori din dogmele dumnezeiești și bisericești și din Însăși Sfânta și Preacurata Evanghelie, că este minunată și fără de asemănare mai presus decât orice împărăție pământească? Oare nu cumva este aceasta care se arată înaintea ochilor noștri, care este fără de asemănare și necuprinsă prin frumusețe și măreție?”

Protosinghelul Iosif Rusu – la Judecată, de partea noastră vor sta toți cei cărora le-am făcut bine

„Vai, tată, ce o să facem noi la Judecată? Acolo toate faptele noastre ne vor ieşi înainte! De aceea avem nevoie de rugăciune, de smerenie, de lacrimi şi metanii. Să te rogi, tată, să te închini lui Dumnezeu, să îndemni, să faci milostenie. Dacă nu ai ce da, măcar un cuvânt bun să dai săracului, să nu plece nemiluit, că Dumnezeu îl trimite spre mântuirea noastră.”

Vom fi judecați și iertați după cât am iertat și-am iubit

Finalul lumii, până la urmă, nu ține nici de burțile, nici de conturile, nici de casele noastre, nici de nimic din ceea ce construim, ci ține de această sensibilitate la aproapele, de această dragoste față de cel care are nevoie de tine ca persoană, ca parte integrantă a dragostei lui Dumnezeu pentru el.

Prin neosândirea aproapelui dobândim îndrăzneală în rugăciune

Precum copilul neascultător, care tocmai și-a supărat părinții, nu are îndrăzneală să-i roage să-i cumpere un lucru mult dorit de el, tot astfel și sufletul nesupus lui Dumnezeu al celui osânditor nu poate să se ridice cu îndrăzneală la rugăciune. 

Răzbunarea este prima victorie a diavolului asupra noastră – din scrisorile Sfântului Tihon, Episcopul Zadonskului

„Să ții minte că răzbunarea este prima victorie a diavolului asupra noastră. Diavolul nu se bucură pentru nici un lucru așa mult, decât pentru o inimă ce hrănește în lăuntrul ei răul. Deoarece acela care ține minte răul nu primește iertare de la Dumnezeu, fiindcă nici el la rândul lui nu iartă.” (Sfântul Tihon, Episcopul Zadonskului)

Căsătoria de probă – „potriveala” nepotrivită

Aceste lucruri nu sunt permise de morala creştină. Aceste lucruri distrug neamul românesc.

Paza sufletului. „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine...” ‒ Sfântul Ioan Iacob de la Neamț

​Singur lucrul meu din lume Este mântuirea mea Dacă eu nu văd de dânsa Cine altul va vedea?

Sunt mai potrivit pentru viața de familie sau pentru călugărie?

Familia este în primul rând rânduită la temelia societăţii omeneşti şi este izvorul vieţii. Prin căsătorie, omul devine creator, bărbatul şi femeia înmulţind neamul omenesc. Călugăria este sfat evanghelic şi cine are chemare vine la călugărie. Cine este chemat, îndemnat din miezul fiinţei lui, vine la călugărie.

Pagini