Cum ar putea fi diavolul stăpânitorul lumii acesteia?

„Iată stăpânitorul lumii acesteia vine și nu va găsi în Mine nimic” (Ioan 14, 20).

Și că stăpân al lumii și al întunericului veșnic e diavolul, ascultă pe Hristos care zice: „Iată stăpânitorul lumii acesteia vine și nu va găsi în Mine nimic” (Ioan 14, 20). Iar stăpân al lumii, dar nu puternic și cu autoritate se numește – departe de noi blasfemia aceasta, căci nu are putere nici asupra unor porci! (Marcu 5, 11) – ca unul care ține în robie și-i stăpânește pe cei ținuți de lume prin pofta afacerilor și lucrurilor din ea. Iar stăpân al întunericului se numește ca unul care a căzut de la început din lumină prin răzvrătirea sa și s-a făcut moștenitor al întunericului veșnic. Dar Dumnezeu și Stăpânul nostru ca Unul ce este Ziditor și Creator a toate, stăpânește în chip natural și cu autoritate peste cele cerești, pământești, și subpământene fiind Lumină neînserată și neapropiată (I Timotei 6, 16).

(Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice – Scrieri I, Editura Deisis, p. 353)

De la același autor

Ultimele din categorie