Domnul ne ajută în dureri şi în ispite. El ne izbăveşte de acestea şi ne dă putere să le purtăm cu uşurinţă, chiar fără să le luăm în seamă. Tăcerea pregăteşte sufletul pentru rugăciune. Cât de binefăcător lucrează liniştea asupra sufletului!

Cei dintâi creştini trăiau în acelaşi duh. Fiecare avea după nevoile sale, nu primeau toţi la fel, ci după cum aveau trebuinţă. În mănăstiri această problemă a fost mai complicată. S-a luat în seamă faptul de a nu se stârni invidie şi, în afară de aceasta, de a se da ceea ce este mai folositor sufletului.

Acum nu mai poţi găsi nicăieri un loc liniştit. Acum trebuie să ne amintim un singur lucru: „Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu” (Psalmul 120, 1). Doar acolo, la Domnul, trebuie să căutăm ajutorul şi să nu nădăjduim în nimeni.

(Starețul Nicon de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 226)