Pentru ca sufletul să înceapă a striga astfel (către Domnul), trebuie ca mai înainte să îl silim să întoarcă spre slava lui Dumnezeu totul, fiecare lucru al său, mic sau mare. Pentru că dacă ne vom statornici ca lege împlinirea acestei porunci apostoleşti, de a face totul întru slava lui Dumnezeu, chiar dacă mâncaţi sau dacă beţi (I Corinteni 10, 31), neapărat ne vom aminti de Dumnezeu orice am face şi ne vom aminti de El nu oricum, ci cu teama de a nu proceda greşit în vreo împrejurare şi de a nu-L jigni cu ceva. Asta ne va şi face să ne întoarcem spre Dumnezeu cu frică şi să cerem de la El prin rugăciune ajutor şi înţelepţire. Întrucât aproape tot timpul facem ceva, aproape tot timpul ne vom întoarce către Dumnezeu prin rugăciune şi, prin urmare, aproape tot timpul vom studia ştiinţa înălţării către Dumnezeu în suflet prin rugăciune.

Dar pentru ca sufletul să împlinească precum se cade şi asta, adică a face toate întru slava lui Dumnezeu, trebuie să-i creem dispoziţia potrivită dis-de-dimineaţă, chiar la începutul zilei, înainte de a ieşi omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara (Psalmi 103, 23). Această dispoziţie este produsă de cugetarea la cele dumnezeieşti.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Știința rugăciunii, Editura Sophia, pp. 56-57)