De plâns este omul gârbov, de plâns este omul orb. Dar nimeni nu este mai vrednic de plâns decât alți doi: cel ce se ostenește neîncetat să-și îndreptățească păcatele și cel care caută neîncetat să se întărească în necredința sa. Ce altceva poți spune despre aceștia doi, decât că de la naștere și până la moarte își sapă groapa în ei înșiși?

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București,  2009, p. 59-60)