Unei surori pe care o mâhnește dezmățul fratelui

Și tu, soro, trebuie să încetezi a-i mai da sfaturi fratelui. Taci și nu-l mai întărâta. El e ca în delir. Mai bine să începi a te ruga lui Dumnezeu pentru el, zicând: „Doamne, Bunule, Tu ești bogat în mijloace și căi. Pe ce cale și prin ce mijloc știi, vindecă sufletul fratelui meu, fie și boală, și suferință grea. Te rog”.

Pricep mâhnirea ta. Ca soră mai mare, i-ai fost, după moartea mamei, ca o altă mamă. Te-ai chinuit să-l ții la școală. Din pricina lui ai întârziat cu măritișul, și în cele din urmă ai hotărât să nu te măriți. Ți-ai sărăcit viața ca s-o îmbogățești pe-a lui. Mai înainte te asculta și te iubea. În ultimii doi ani însă, el s-a schimbat cu totul. Mai întâi s-a declarat necredincios, și a început să-și bată joc de evlavia ta, de rugăciunea ta, de Biserică, de icoane. După aceea – știu și fără să-mi spui – s-a dedat vieții dezmățate. Urmarea inevitabilă a necredinței! E mânios, mohorât, dezordonat, leneș, obraznic. Cere ceea ce nu poți să îi dai. Face datorii în stânga și în dreapta. Turbează când îl povățuiești. Te-ar omorî! Nicio asemănare cu omul de mai înainte. Parcă ar fi intrat un duh rău în el.

Soră necăjită! Păi chiar și este un duh rău în el. Un fel de nebunie ce îl apucă negreșit pe apostat – fiindcă nu poate omul să Îi întoarcă spatele lui Dumnezeu fără să se prăvălească în beznă deasă. Nu poate să se lepede de Dumnezeu și să nu înnebunească. Exemplele din trecut și din prezent sunt câtă frunză și iarbă.

Hai să-ți povestesc cele întâmplate unei mame care și-a mântuit fiul asemănător cu fratele tău. După ce sfaturile mamei se duseseră ca apa trecută prin sită, mama dintr-o dată a tăcut. Nu i-a mai zis fiului nimic. Și a început să se roage lui Dumnezeu ca Dumnezeu să-i trimită fiului o boală. Vei spune: „Aspră mamă!”. Ascultă însă până la sfârșit. Chiar mama aceea mi-a povestit. „Am văzut singură”, zice, „că nimeni se sub cer nu-l poate mântui, afară numai de Dumnezeu, și asta prin ceva suferințe. De asta m-am și rugat ca Dumnezeu să-i trimită vreo suferință grea. Și multă vreme m-am rugat așa. Și, într-adevăr, fiul s-a îmbolnăvit. A zăcut la pat trei luni. Eu i-am slujit. Și mă rugam lui Dumnezeu în fața lui. El credea că mă rog pentru înzdrăvenirea lui trupească. De fapt, eu mă rugam să i se însănătoșească sufletul. Mai bine chiar mort cu trupul decât mort cu sufletul. El a băgat de seamă slujirea, dragostea și rugăciunea mea. Și, puțin câte puțin, s-a înmuiat la inimă. Când doctorii ridicau deja din umeri și el ajunsese ca o umbră, într-o zi a început să plângă și a rostit în șoaptă: Mămică dulce, roagă-te lui Dumnezeu ca să nu mor! La care eu: Să promiți, fiule, că îți vei aduce aminte totdeauna de Dumnezeu și Îi vei fi recunoscător, și că îți vei îndrepta purtarea. Promit, mămică, promit. Promit! – a șoptit el în agonie. Eu am simțit cumva că n-o să moară. Și slavă Domnului, s-a făcut sănătos. Acum e sănătos cu trupul și cu sufletul. Moale ca ceara, evlavios ca un înger, cu rânduială și ascultător ca soarele”.

Și tu, soro, trebuie să încetezi a-i mai da sfaturi fratelui. Taci și nu-l mai întărâta. El e ca în delir. Mai bine să începi a te ruga lui Dumnezeu pentru el, zicând: „Doamne, Bunule, Tu ești bogat în mijloace și căi. Pe ce cale și prin ce mijloc știi, vindecă sufletul fratelui meu, fie și boală, și suferință grea. Te rog”.

Pe deasupra, să-ți mai alegi încă o zi din săptămână în care să postești pentru el. Și fă milostenie în numele lui. Iar Dumnezeu, la vremea Sa și prin mijlocul Său, îi va dărui duh bun. Și ți-l va da în mâini sănătos și în toate mințile, turnând în inima ta acele spuse evanghelice: acest frate al tău mort era, și a înviat. Cu adevărat, soro, jertfa și dragostea ta uriașă nu vor rămâne nerăsplătite. Pace ție și ajutor de la Domnul!

(Episcopul Nicolae VelimiroviciRăspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2002,  pp. 75-76)

De la același autor

Ultimele din categorie