Gândiţi-vă cât este de liniştită această viaţă câte odată şi cum deodată se dezlănţuie asupra noastră furtuna şi vântul năpraznic, tulburând traiul nostru prin îndrăzneala deşartă şi prin obrăznicia unuia din fraţi.
Viaţa noastră se aseamănă cu marea. Gândiţi-vă cât este de liniştită această viaţă câte odată şi cum deodată se dezlănţuie asupra noastră furtuna şi vântul năpraznic, tulburând traiul nostru prin îndrăzneala deşartă şi prin obrăznicia unuia din fraţi, pe care, din pricina răzvrătirii, prin rugăciunile părintelui meu şi al vostru, l-a certat Hristos, ca pe marea de altădată, căreia i-a zis: „Taci" şi s-a făcut linişte.
(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, p. 30)

Despre Sfântul Cuvios Teodor Studitul
Fericitul Ilarion a auzit pe cineva zicând către dânsul: „Iată sufletul lui Teodor, egumenul mănăstirii Studitului, care a pătimit până la sânge pentru sfintele icoane și a răbdat până la sfârșit întru necazuri; iar acum adormind, cu prăznuire se suie la cer, întâmpinându-l pe el puterile cele cerești”.