În Vieţile Sfinţilor sunt arătate numeroase, dar, întotdeauna, sigure căi de mântuire, iluminare, sfinţire, transfigurare, „hristificare”, îndumnezeire; sunt arătate toate căile prin care omul biruie păcatul, orice păcat, orice patimă, moartea, diavolul. Există acolo un remediu pentru orice păcat: vindecare pentru orice patimă, înviere din orice fel de moarte, eliberare de tirania oricărui demon, mântuire din toate relele.

Nu există nici o patimă, nici un păcat pentru care Vieţile Sfinţilor să nu arate felul în care patima sau păcatul respectiv pot fi biruite, mortificate, dezrădăcinate. În ele se demonstrează limpede şi clar că nu există nici un fel de moarte spirituală din care omul să nu poată fi înviat prin dumnezeiasca putere a Domnului Hristos Cel înviat şi înălţat la ceruri; nu există tulburare, nenorocire sau suferinţă pe care Domnul să nu o schimbe, fie treptat, fie deodată, într-o bucurie liniştită, plină de căinţă, datorită credinţei în El. Şi există, iarăşi în Vieţile Sfinţilor nenumărate exemple de întărire sufletească despre felul în care un păcătos devine drept: felul în care un hoţ, un escroc, un beţiv, un desfrânat, un ucigaş, un preadesfrânat devine un sfânt – sunt multe, multe exemple de acest fel în Vieţile Sfinţilor; despre felul în care un om egoist, necredincios, ateu, mândru, zgârcit, pătimaş, rău, viclean, depravat, mânios, zavistnic, certăreţ, răutăcios, invidios, răufăcător, lăudăros, plin de slavă deşartă, nemilos, lacom, devine om al lui Dumnezeu – sunt multe, multe exemple de acest fel în Vieţile Sfinţilor.

(Sfântul Iustin Popovici, Credința ortodoxă și viața în Hristos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, pp. 23-24)