Zilele şi ceasurile, ca nişte hoţi şi furi, te jefuiesc şi te pradă. Firul vieţii tale se rupe şi se scurtează fără încetare. Zilele îngroapă viaţa ta, ceasurile o pun în mormânt, împreună cu zilele şi cu ceasurile piere pe pământ şi viaţa ta.

Viaţa pe care o trăieşti astăzi fuge şi zboară odată cu sfârşitul acestei zile, căci fiecare zi îşi ia partea din viaţa ta şi pleacă cu ea. Fiecare zi îngroapă viaţa ta, fiecare ceas pune în mormânt partea sa din ea, şi în zborul cel iute al vremii ele pleacă, pier şi se prefac în nimic.

Pe cât de grabnic trec zilele, pe atât de grabnic zboară de la noi şi viaţa: aceasta nu poate să stea în loc. Dacă soarele s-ar opri întru înălţimea cerului, iar luna ar fi ţinută din crugul ei, poate că s-ar opri şi vremea hotărnicită vieţii tale, poate că ar înceta să fugă către sfârşit...

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase şi rugăciuni, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, pp. 210-211)