Duhovnicul să se facă părtaş durerii celui care i spovedeşte, deoarece păcatul este o povară, o foarte mare povară, iar reuşita duhovnicului va fi atunci când cel care i s-a spovedit, va pleca schimbat din scaunul spovedaniei. Discernământ şi iubire. Dacă nu-i arătăm compasiune, compătimire şi iubire, cum altfel îl vom câştiga! El ne încredinţează sinea lui, viaţa lui, de aceea şi noi trebuie să-i vorbim inimii lui. „Credinciosul care se spovedeşte, ia de la Hristos putere, iar duhovnicul har şi astfel reuşim să comunicăm între noi”. Aşadar, să fim modele de răbdare, de blândeţe, de iubire şi nerăutate, de jertfă şi lepădare de sine. Toată viaţa noastră, fiecare zi, fiecare mişcare, gând şi manifestare de-a noastră să fie o pregătire pentru Sfânta Taină a Dumnezeieştii Euharistii.

(Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm cerul în inimile noastre, Editura Doxologia, Iaşi, 2014, p. 10-11)