Într-una din zile, fericitul Andrei, umblând prin cetate, a venit aproape de casele desfrânatelor, iar una din ele l-a prins pe el de haină. Atunci au venit şi celelalte desfrânate şi, stând împrejurul lui Andrei, îl batjocoreau. Iar el nu răspundea nimic, fără numai îşi ţinea nările cu mâna şi scuipa. Iar ele l-au întrebat: „Pentru ce, ţinându-ţi nările, scuipi aşa?". Iar fericitul le-a zis: „Văd pe demonul desfrânării, care vă stăpâneşte, că este îmbrăcat într-o haină cu rău miros şi nu-l pot suferi.". Dar ele, dezbrăcând haina după el, i-au dat o rogojină pe deasupra şi l-au izgonit. Iar unii din cei iubitori de Hristos îi dădeau lui și bani. Și oricâți îi dădeau lui, el primea, iar unde vedea adunare de săraci, acolo mergea şi joc cu argintul făcea. Iar săracii ca pe un nebun îl îmbrânceau pe el, şi luau banii. Iar el uşor lovindu-i cu palma, ca şi cum, i-ar certa, aruncând arginții toţi, îndată fugea de la dânşii. Iar săracii, luând arginții, îi împărţeau între ei. Și jocul acesta îl făcea fericitul Andrei, ca nearătată să fie milostenia lui.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 153)