Ne spunea Atanasie presviterul o istorie înfricoşătoare: că este o mănăstire, ce se numeşte Galata, şi acolo a fost un călugăr, pe care îl socoteau sfânt cu viaţa, când era viu, care lucru abia la sfârşit s-a arătat. Că acesta se făcea că posteşte înaintea fraţilor, iar, pe ascuns de ei, mânca; şi de aceasta fraţii nu ştiau nimic. Deci, a venit asupra lui o boală trupească şi, iată, văzându-se înaintea morţii, a chemat la el pe toti fraţii. Iar ei au venit la dânsul, vrând să audă de la el ceva mare, ca de la un bărbat cinstit. Dar el, cu amar, tremurând cumplit şi scuturându-se, a început a striga, zicând: „Vai de mine, ticălosul, fraţilor. Că, iată, acum m-am dat cumplitului vrăjmaş, că într-acest fel de necurăţie am, vieţuit. Că înaintea voastră mă arătam că postesc, precum aţi şi crezut toţi, iar pe ascuns de voi am mâncat, care lucru nu l-ați ştiut. Și iată acum sunt dat balaurului, spre mâncare şi legându-mi cu coada picioarele, genunchii şi grumajii, cumplit mă strânge, iar capul său, în gura mea băgându-l, trage, prin sorbire, tot ticălosul meu suflet". Dar, pe când zicea el acestea despre sine, îndată a murit, că nu l-a mai lăsat Dumnezeu să trăiască, că i-a primit pocăinţa lui, izbăvindu-l de balaurul pe care îl vedea. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 165)