Cuvânt la înmormântarea Părintelui Protosinghel David Oprea (25 februarie 1974 – 17 septembrie 2021)

Cu durere în suflet, dar și cu multă nădejde în Dumnezeu, Izvorul vieții și Primitorul sufletelor în adevărata Viață, Viața cea veșnică, am săvârșit acum rânduiala liturgică a prohodirii părintelui protosinghel David Oprea, trecut neașteptat și prea de timpuriu – după logica noastră, dar care este vădită încă o dată că este depășită de logica lui Dumnezeu – din viața aceasta la Domnul.

Discret și responsabil, modest și amabil, elegant și respectuos, plin de zâmbet încântător și nerisipit în multe cuvinte, părintele David și-a trăit cei 47 de ani ai vieții sale aici pe pământ în duhul acestor virtuți asumate lucid și lucrate cu sârg nu ca ipostaze de moment, ci ca trăsături definitorii, statornice și de durată ale existenței sale.

S-a născut pe 25 februarie 1974, în ziua de pomenire a unui ierarh important în viața Bisericii de la sfârșitul primului mileniu creștin, Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Era o zi de luni, prima zi de lucru a săptămânii, anunțând într-un fel zelul neobosit al părintelui, jertfa lui cu timp, fără timp, noaptea făcută zi, în ritmurile unui program nu făcut comod pentru el însuși, ci în slujirea ostenitoare a Bisericii. Vasilica și Petrache Oprea i-au dat viață pruncului, ca rod al dragostei lor curate, iar în cristelnița Botezului pruncul Cezar Daniel și-a făcut intrarea în sânul Bisericii Ortodoxe.

În Galațiul natal a urmat și primele opt clase, la Școala Generală Numărul 38, în perioada 1980-1988, respectiv la Liceul de Marină, între anii 1988-1992.

Dumnezeu l-a chemat însă pentru a se îmbarca pe o altă corabie, corabia Bisericii (cf. Mt 14, 22-33) și l-a ales să fie „pescar de oameni” (cf. Mt 4, 19; Mc 1, 17; Lc 5, 10). Astfel că, la scurtă vreme după terminarea liceului, în anul 1992, s-a închinoviat la Mănăstirea Almaş, din comuna Gârcina, județul Neamţ, povățuită pe atunci de către PCuv Arhim. Laurențiu Niță. Timp de aproape trei ani a durat noviciatul fratelui Daniel, sub ocrotirea tuturor sfinților, hramul bisericii restaurate după ani vitregi. În luna aprilie a anului 1995 a intrat în cinul monahal, primind numele Sfântului Proroc David, iar în luna noiembrie a anului următor a fost hirotonit diacon de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

A viețuit la Mănăstirea Almaş patru ani, între 1992-1996, împlinind cu smerenie responsabilitățile date, implicându-se cu multă hărnicie în restaurarea, consolidarea şi lucrările de înnoire ale mănăstirii. De aici și din slujirea de șofer și însoțitor al starețului a deprins ascultarea și fidelitatea pe care le va lucra apoi, cu sârguință, toată viața, în celelalte slujiri pe care i le va pune Dumnezeu înainte, în Biserică.

După o perioadă de ascultare la Sectorul Exarhat al Arhiepiscopiei Iașilor (1996-1997), precum și la Mănăstirea Cetățuia, din 1997 a fost rânduit diacon al Catedralei Mitropolitane din Iași, îndeplinind totodată și funcția de coordonator al Cabinetului Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, atunci Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

În paralel, și-a desăvârșit și formarea educațională. A absolvit cursurile Facultății de Psihologie şi Asistență Socială din cadrul Universității „Petre Andrei” din Iași (1998-2002) și ulterior (2005-2009) ale Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Pitești, cu teza de licență „Rolul duhovnicului în Ortodoxie”, coordonator științific fiind prof. conf. univ. dr. Nicolae Brânzea.

În anul 2009, la praznicul Bunei Vestiri, la Mănăstirea Sihăstria Voronei, părintele David a fost hirotonit ieromonah, iar în data de 4 mai 2018, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a fost hirotesit protosinghel, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, atunci Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu binecuvântarea și din încredințarea Părintelui Mitropolit Teofan.

Începând cu data de 26 iulie 2020, odată cu alegerea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a închinoviat la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, continuând activitatea de coordonator al Cabinetului Părintelui Arhiepiscop.

Dacă aceste momente, acum rememorate cu mult drag, par firești într-o desfășurare a vieții unui monah, a unui preot, ceea ce doresc din toată inima a pune în inimile celor care suntem aici este una dintre trăsăturile cele mai pregnante ale vieții părintelui protosinghel David. Și anume: credincioșia, fidelitatea.

Toți l-am cunoscut așa, ca fiind ucenicul cel fidel al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. Mai bine de jumătate din viața sa – adică aproape 25 de ani – a fost sub ascultarea Înaltpreasfinției Sale, și în perioade senine și în altele mai încercate, însoțitor prin desele slujiri și activități misionare, responsabil cu primirea preoților și credincioșilor, responsabil de corespondența și agenda ierarhului, și altele și altele. Să nu trecem cu vederea zilele și nopțile de muncă de documentare, culegere a textului și de redactarea a celor mai multe cărți scrise sau coordonate de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Calinic.

Dincolo de aceasta, sau și prin vădirea care reiese din toate acestea, părintele David a fost omul de încredere; omul din spate, susținător și întremător al celor rânduiți în „linia întâi”; omul discret cunoscător al multor lucruri, prin conjunctura evenimentelor, bineînțeles, nu din vreo curiozitate personală. Este una dintre cele mai mari binecuvântări pentru o persoană chemată la o slujire importantă în Biserică de avea oameni pe care poate să se bazeze, omeni care să arate credincioșie și fidelitate chiar și atunci când, în logica păcătoasă a interesului imediat, unii ar prefera traseismul, oportunismul, câștigul de moment. Iar părintele David a fost omul, monahul, cu o credincioșie – verificată, desigur, de intuiția și experiența ierarhului pe care l-a slujit cu devotament – pe care niciodată nu a abandonat-o, nu a trădat-o, nu a micșorat-o, ci dimpotrivă.

Părintele David urmează, prin aceasta, pilda de credincioșie arătată deseori în Sfânta Scriptură. S-a asemănat, astfel, prorocului Moise, numit de Dumnezeu „credincios în toată casa Mea” (Nm 12, 7; Evr 3, 5). Avraam s-a arătat credincios Domnului, chiar și când a fost încercat (1 Mac 2, 52; Ga 3, 9). Regele David însuși – a cărui nume l-a purtat – a fost numit „credincios” (1 Rg 22, 14). Oameni răi s-au trudit să găsească prorocului Daniel „vreo pricină din partea cârmuirii regatului, dar n-au putut să-i afle nici o pricină sau lucru rău, căci el era credincios şi nici o trecere cu vederea sau greșeală nu i s-a putut pune în seamă” (Dn 6, 5). Timotei este numit apoi de Sfântul Apostol Pavel „fiul meu iubit și credincios în Domnul” (1 Co 4, 17).

În această stare de jertfă și credincioșie a fost găsit și când boala necruțătoare a acestui veac l-a încercat și pe el; iar sfârșitul vieții i-a venit părintelui David în ziua de 17 septembrie, când sunt pomenite patru sfinte mucenițe, mama, Sofia, cu cele trei fiice, dintre care una, Pistis, se tălmăcește tocmai așa: credință, credincioșie.

Credincios Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic și, prin aceasta, Bisericii de fapt, părintele David nu putea să nu fie iubit, apreciat și stimat. Așa l-a prețuit, ca pe un fiu iubit și credincios, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, prezent acum, în duh de rugăciune, dimpreună cu noi, care îi poartă o deosebită recunoștință și pe pomelnicul căruia numele părintelui David va sta în ceata celor care i-au fost alături, în fidelitatea atât de odihnitoare în vremi tulburi. Pe părintele David l-au simțit ca pe un frate și împreună slujitor și părinții de la Catedrala Arhiepiscopală din Iași, parte dintre ei veniți apoi în slujirea de la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Toți cei de față prezenți dar și cei care nu sunt aici înalță rugăciune la Dumnezeu pentru iertarea și odihna lui cu drepții. Așijderea, ostenitorii de la Centrul Eparhial Suceava suntem acum alături de chiriarhul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, și de familia părintelui David, mărturisind aici că în el, în părintele David, am întâlnit – în relativ scurtul, dar suficientul timp pentru a cunoaște pe un om – acea persoană în preajma căreia îți este drag să stai: discret împlinitor de ascultare, primitor cu dragoste la reședință, cu o vorbă bună fiecăruia și un așezat zâmbet al bunăvoinței îndelung exersată și din dragoste izvorât.

Acum, la ceas de despărțire pe de o parte, dar și de reîntărire în alt mod a legăturii noastre sufletești de acum cu părintele David, Îl rugăm pe Dumnezeu să-l ierte de toate cele pe care, ca om purtător de trup și în lume viețuind, va fi greșit în viață. Și să-i răsplătească Dumnezeu fidelitatea, credincioșia, pentru că El însuși a promis că fericită va fi sluga credincioasă și înțeleaptă pe care o va afla stăpânul făcând cele rânduite (cf. Mt 24, 45-46). Căci așa este Dumnezeul nostru: El răsplătește fiecăruia „după dreptatea lui și după credincioșia lui” (cf. 1 Rg 26, 23).

Pomenirea să-ți fie veșnică, părinte David. Să primească sufletul tău, cuminte și credincios, cununa vieții celei nesfârșite, după nemincinoasa făgăduință a Domnului: „Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții” (Ap 2, 10). Amin.

† Damaschin Dorneanul
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro

De la același autor

Ultimele din categorie