duh

Setea și neastâmpărul

De percepția noastră ține adăparea neastâmpărului sufletesc din apa cea vie. Iar închinarea în Duh și în Adevăr e tot un fapt ce ține tot de noi. Când vom înțelege acest lucru, probabil că vom privi cu alți ochi întrevederea Domnului cu samarineanca. Cu cei cu care El însuși a privit-o, ori poate măcar pe-aproape. Îndrăzniți!

Apa care potolește setea și „apa cea vie”

Așa cum apa îți dăruiește un fel de întremare trupească, și simțim aceasta de câte ori ne este sete și bem apă, că se întâmplă ceva, o schimbare înlăuntrul nostru, tot așa este și cu „apa cea vie”, cu învățătura Mântuitorului, cu harul lui Dumnezeu care schimbă spre bine viața noastră.

„Dă-Mi să beau” (Ioan 4, 5-42)

Dialogul strașnic cu femeia samarineană ne descoperă capacitatea și dorința de dialog a Mântuitorului cu lumea aflată în așteptare, în așteptarea Venirii sale. Dialogul scurt, în esență, pare că aduce a „grabă misionară”, Domnul știind că nu este timp de vorbe atunci când dăruiești cuvintele vieții veșnice. Reacția femeii, inteligența ei, luciditatea identificării mesianității Mântuitorului și mai ales curajul ei de a vesti comunității descoperirea lui Mesia în miezul vieții lor fac din ea un exemplu al prezenței Duhului Sfânt în viața oamenilor, în construcția internă a vocațiilor lor.

Clocotul duhului și curăția inimii

Rugăciunea e un leac, și de nu vom ști când și cum să-l luăm, nu vom culege nicio roadă.

Răbdarea lui Iov – pilda urmată de Monahul Galaction Ilie

„Vă rog, părinte stareţ, să nu-l îngropaţi pe părintele Nazarie fără mine. Nu faceţi cheltuială de două ori. Mâine seară, la ora 6, mă voi duce şi eu din viaţa aceasta. A doua zi, la ora prevestită, bunul ostaş al lui Hristos şi-a dat duhul în mâinile Domnului. În ziua aceea împlinea 64 de ani.”

Să mergem la biserică în familie, nu singuri

Cred că lucrul pe care noi nu-l facem este că nu mergem cu familia la biserică. 

Scrisoarea Sfântului Vasile de la Poiana Mărului către fiul său duhovnicesc, ieroschimonahul Kir Alexie

„Cel ce rabdă necazul şi supărarea, săvârşeşte în sufletul său mare nevoinţă şi trudă, ca şi cel care vâsleşte luntrea împotriva cursului apei. Pe când omul care se mânie şi ţine minte răul şi mai ales dacă şi caută să se dezvinovăţească, acela îşi slăbeşte şi îşi seacă puterile sufleteşti, încât ispitele pătrund în sufletul lui fără nici o greutate şi-i duc mintea spre tot felul de plăceri şi patimi, precum şi apa duce luntrea spre Oceacov şi Crimeea.”

Locul luminos din inima noastră

Dacă ne-am creat acest loc luminos în inima noastră prin lucrarea tainică a pocăinței, mintea ne va fi necontenit atrasă acolo și tot gândul străin va rămâne afară, neputând să ne rănească mintea sau inima.

„Suntem oameni «duși la biserică» și, cu toate acestea, suntem plini de orgolii și de tupeu” – Pr. Visarion Alexa

Reușim noi, oare, să ținem măcar o singură zi pacea? Măcar o singură zi în care să nu aruncăm cu vorbe în ceilalți, să nu „spânzurăm” pe careva, să nu încercăm să stăpânim vreun om? Una, măcar una! Cine este lunaticul, așadar, dacă nu fiecare dintre noi?

Folosul citirii numelor de pe pomelnice

Să strigăm, să-L rugăm pe Dumnezeu pentru noi și pentru morții noștri, și să știți că morții noștri, când ne rugăm neîncetat, se apropie tot mai mult de Dumnezeu și ajung în cele din urmă în slavă, câtă vreme nu o refuză.

Pagini