osteneală

A se învăţa omul a posti este o luptă şi trebuie voinţă. Dai voinţă, iei putere!

La post cea mai mare luptă o duce creştinul cu setea, nu cu foamea.

Semănăm cu osteneală duhovnicească, dar vom culege roadele cu bucurie

Asemenea agricultorului care muncește din greu, dar apoi culege roadele muncii sale, şi creştinii, văzând şi adunând roadele ostenelilor lor şi ale seminţelor dumnezeieşti, sunt cuprinşi de bucurie. „Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Mergând, mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor, dar venind, vor veni cu bucurie, ridicând snopii lor” (Psalmi 125, 5-6).

Sfântul Daniil Sihastrul, mare dascăl al pustiei şi povăţuitor al călugărilor

După sfinţirea Mănăstirii Putna (1470), Cuviosul Daniil Sihastrul s-a retras în preajma Mănăstirii Voroneţ, unde şi-a săpat chilie în piatră, sub stânca Şoimului. Aici se nevoieşte singur încă 20 de ani în plăcere de Dumnezeu, crescând numeroşi ucenici şi făcând multe minuni de vindecare.

„Creştinul se naște de trei ori” – Sfântul Ierarh Antim Ivireanul

Fiecare creştin are trei naşteri. Prima naştere este trupească, din tată şi din mamă. A doua naştere este sufletească (duhovnicească) şi nu este la toţi oamenii, ci numai la cei ce s-au născut duhovniceşte din baia Sfântului Botez. Iar a treia naştere, a morţii, este mântuitoare, fără greşeală şi fără de primejdie la omul cel drept şi credincios, că nu poate să mai păcătuiască după moarte.

Când dai vina pe altul, pierzi toată binecuvântarea

Toate sunt trimise şi dăruite de Pronia lui Dumnezeu, pentru ca să dobândim sănătatea noastră sufletească pierdută. Dacă ne-am smerit, ne vom înălţa, dacă nu ne-am smerit, vom rămâne jos, în patimi, în neputinţe, şi vom muri odată cu acestea!

Cei ce se ostenesc în necazuri se fac mai tari decât ele

Cele prin care se urmărea întristarea şi chinuirea lor, li se fac mai vârtos fără să vrea spre folos şi cele prin care se plănuia surparea lor, îi fac mai tari.

Hristos ne împarte harul Său

Și Hristos împărţindu-ne în măsură egală celor mici şi celor mari harul Său şi hrănindu-ne la fel pe toţi spre viaţă.

Nevoinţele de taină ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Nevoinţele sale cele din inimă, lacrimile de taină, lupta cu gândurile şi cu duhurile rele, cugetările duhovniceşti la cele de sus şi căldura Duhului Sfânt care îi aprindea inima pentru Hristos, singur Dumnezeu le vedea şi le primea ca o ardere de tot a Cuviosului Ioan Sihastrul, neştiute de niciun muritor.

Prin Înălţarea lui Hristos la Ceruri am devenit şi noi „dumnezei după har”

Ce lucru minunat să-L avem pe Hristos Cel Înviat alături de noi, înăuntrul nostru şi pe Duhul cel Sfânt, ca şi pe Părintele nostru ceresc! Am spus că acolo unde este Tatăl este şi Fiul şi Duhul Sfânt, „Treimea Cea de o Fiinţă şi nedespărţită”.

Nu e nimic mai pierzător pentru duh ca trândăvirea

Când oboseşti, când eşti istovită, nu te trândăvi: mănâncă puţină pâine, şi iar la lucru!

Pagini