osteneală

Sfârşitul Cuvioasei Parascheva, vestit de îngerul Domnului

Ajungând Cuvioasa Parascheva la vârsta de 25 de ani, într-o noapte, pe când se ruga, un înger al Domnului i-a spus: „Lasă pustia şi lăcaşul acesta şi te întoarce la Epivat, în patria ta, că acolo se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit!”.

Rugăciunea – cea mai ostenitoare dintre nevoințe

Când omul dorește să verse înaintea lui Dumnezeu rugăciunea sa, atunci vrăjmașii demoni se grăbesc să-l îndepărteze de ea, pentru că știu că nicio nevoință nu e într-atât de înfricoșătoare pentru ei, așa cum este rugăciunea înălțată către Dumnezeu din tot sufletul.

Mai bine mănânci pâine uscată, dar cu dragoste, decât bunătăți, dar cu vrajbă

Cel care iubește pe aproapele său în lumină petrece. Căci Dumnezeu dragoste este, iar frică nu este în dragoste. Drept aceea, de voieşte cineva să se mântuiască, fără de osteneală dragoste să aibă spre toţi. Dragostea nu face rău aproapelui. Mai bine este a mânca pâine uscată, dar cu dragoste, decât viţel gras, dar cu vrajbă!

Poți fi și Marta, care-L primeşte pe Domnul, și Maria, care cade la picioarele Sale?

Domnul preţuieşte mai mult partea Mariei. De voieşti să iubeşti cu adevărat pe Hristos, trebuie să uiţi de însuţi trupul tău. Şi rugându-te, vezi să nu ceri în loc de altele, altele. Nu bani, nu slavă omenească. Caută Împărăţia lui Dumnezeu mai întâi, şi toate celelalte se vor adăuga ţie.

Cuvioşii Sofronie, Pimen şi Siluan – ucenici ai Cuviosului Nicodim cel Sfinţit

Prin anul 1365, venind Cuviosul Nicodim în Ţara Românească, au venit şi Cuvioşii Sofronie, Pimen şi Siluan în Moldova şi au intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, sub ascultarea stareţului Ciprian. Şi erau toţi călugări desăvârşiţi şi duhovnici iubitori de Hristos, sihăstrind mai mulţi ani în pădurile seculare din jurul marii lavre şi formând numeroşi ucenici.

Cuviosul Chiriac Sihastrul – peste 30 de ani de nevoinţă în muntele care-i poartă numele

Retrăgându-se la linişte în muntele dinspre apus, care de atunci îi poartă numele, şi-a făcut acolo o colibă de lemn şi pământ şi se nevoia singur în post şi rugăciune, în frig şi osteneală, suferind multe ispite de la diavoli. Mai târziu, adunând câţiva ucenici în jurul său, a construit o mică biserică de lemn şi acolo slujeau, se împărtăşeau şi slăveau împreună pe Hristos. Această aşezare pustnicească s-a numit „Sihăstria lui Chiriac”, iar muntele în care s-a nevoit cuviosul cu ucenicii săi se cheamă până astăzi „Muntele lui Chiriac”, popular „Chiriacu”.

Sfântul Chiriac de la Bisericani, unul dintre cei mai mari sihaştri din Carpaţi

Sfântul Chiriac de la Bisericani i-a ajuns cu nevoinţa pe marii sihaştri din pustiul Egiptului şi în special pe Cuviosul Onufrie, a cărui petrecere s-a ostenit s-o urmeze. Trupul său gol a fost împodobit de Dumnezeu cu peri de sus până jos şi umbrit de darul Duhului Sfânt, încât nici frigul, nici foamea, nici diavolii nu-l vătămau.

„Creştinul se naște de trei ori” – Sfântul Ierarh Antim Ivireanul

Fiecare creştin are trei naşteri. Prima naştere este trupească, din tată şi din mamă. A doua naştere este sufletească (duhovnicească) şi nu este la toţi oamenii, ci numai la cei ce s-au născut duhovniceşte din baia Sfântului Botez. Iar a treia naştere, a morţii, este mântuitoare, fără greşeală şi fără de primejdie la omul cel drept şi credincios, că nu poate să mai păcătuiască după moarte.

Puterea milosteniei – Sfântul Ierarh Antim Ivireanul

„Nici un lucru nu este atât de primit înaintea lui Dumnezeu ca facerile de bine ce se fac la săraci şi la sfintele biserici. Pentru aceasta vedem în Sfânta Evanghelie că Domnul nostru Iisus Hristos nu face pe alţii moştenitori ai cereştii Sale împărăţii, fără numai pe acei ce au făcut faceri de bine întru această lume. Adică, pe cei ce au miluit pe cei săraci, au săturat pe cei flămânzi, au adăpat pe cei însetaţi, au îmbrăcat pe cei goi, au mângâiat pe cei străini şi au căutat pe cei bolnavi şi închişi.”

Ursul găzduiește în peștera sa un pustnic

Dorind să se roage în pustie, a plecat din schit şi şi-a găsit sălaş o peşteră nebăgată în seamă, în desişul codrilor, numită până astăzi „Peştera Mică”. Pustnicul nu ştia că acolo îşi avea adăpost un urs. Dar, cu rânduiala lui Dumnezeu, s-au împrietenit unul cu altul, încât noaptea locuiau împreună în aceeaşi peşteră, iar ziua ursul pleca în pădure, iar sihastrul se ruga lui Dumnezeu.

Pagini