plangerea pacatelor

Mintea unită cu rugăciunea umple sufletul de liniște

Aşa cum respiraţia dă viaţă trupului, tot astfel şi mintea, unindu-se cu rugăciunea, înviază sufletul său cel mort. Şi aceasta făcând ca un lucrător adevărat şi mila lui Dumnezeu cu multă durere căutând, începe să simtă câte puţin luminarea mângâierii dumnezeieşti.

„Atitudinea corectă față de criză este cea care trece prin propria pocăință” – Părintele Răzvan Ionescu

Dacă suntem direct implicați și stârniți de dificultatea aceasta care a venit asupra noastră, să punem propria noastră pocăință. Și vă spun adevăratul cuvânt: atitudinea noastră corectă față de criza aceasta este cea care trece prin propria pocăință! Dacă nu există pocăința aceasta lăuntrică, rămânem doar vorbitori.

Predică la Duminica a 20-a după Rusalii: Învierea fiului văduvei din Nain (Sfântul Nicolae Velimirovici)

Dacă s-ar teme oamenii de Dumnezeu măcar pe jumătate aşa cum se tem de moarte, nu s-ar mai teme de moarte. Domnului i-a fost milă de acea biată mamă. „Nu plânge!” i-a spus. A citit totul în sufletul ei. Era văduvă, era singură. Acum murise şi singurul ei fiu, nu mai avea pe nimeni. Dar Dumnezeu? Poate să fie cineva singur când Dumnezeu e cu el? 

Dacă Dumnezeu există, recunosc că toate patimile se nasc din mine, nu din El

În lucrurile mărunte, în faptele simple, să încercăm a avea următoarea atitudine interioară: „Refuz voinţa sângelui meu căzut şi vreau ca în venele mele să curgă viaţa lui Dumnezeu”.

În ce constă adevărata pocăință?

Adevărata pocăință constă nu numai în a-i spovedi sincer părintelui duhovnic păcatele tale, dar și în a nu te mai întoarce la păcate, dar și în a plânge cu inima zdrobită pentru cele pe care le-ai săvârșit înainte.

Părintele Cleopa: „Moartea! Moartea! Moartea!”

Părintele Cleopa Ilie: „Să ai în dreapta frica lui Dumnezeu şi în stânga frica morţii".