Aşa moare cel credincios. El de moarte nu se teme, nici de judecată, că acestea nu se vor atinge de el

Totdeauna îl ocăra pentru multa lui înfrânare. Si îi zicea lui: „Pentru ce nu te duci în lucrurile lumii acesteia, ca şi fraţii tăi?". Iar el, răbdând, tăcea. Și toţi îl iubeau pe el pentru multa lui înţelegere şi pentru cucernicia lui.

Cineva dintre părinţi ne-a spus nouă că un oarecare mirean avea copii, între care era unul, mai mare, cu numele Aviv. Acesta era feciorelnic şi foarte se păzea, cucernic şi postitor şi de la toate înfrânat şi gândea să iasă din lume. Iar tatăl lui îl oprea şi voia a-l încurca în grijile lumii acesteia. Și era pentru aceasta supărat pe dânsul şi totdeauna îl ocăra pentru multa lui înfrânare. Si îi zicea lui: „Pentru ce nu te duci în lucrurile lumii acesteia, ca şi fraţii tăi?". Iar el, răbdând, tăcea. Și toţi îl iubeau pe el pentru multa lui înţelegere şi pentru cucernicia lui.

Iar, bolnăvindu-se tatăl lui şi apropiindu-se de sfârşitul vieţii, rudeniile și toți cei ce-l iubeau pe el socoteau că tatăl lui îl urăşte şi-l va lipsi pe el de partea lui de moştenire, fiindcă tatăl său era foarte bogat. Deci, adunându-se, au mers către tatăl lui şi i-au zis: „Voim să te rugăm pe tine un lucru." Iar el a zis: „Ce anume?". Și ei au zis: „Pentru fiul tău Aviv, ca să nu-l lipseşti pe el de moştenire." Iar el a zis lor: „Oare mă rugaţi pe mine pentru acela, care nu se îngrijeşte de loc de ale vieţii, ci numai se roagă şi posteşte?". Și i-au zis lui: „Aşa". Și a grăit lor: „Chemaţi-l aici". Și când a intrat la dânsul, a zis lui: „Apropie-te către mine, fiule." Și apropiindu-se, s-a stins tatăl său pe sine la picioarele fiului său, plângând şi zicând: „Iartă-mă pe mine fiul meu, şi te roagă lui Dumnezeu pentru mine, ca să mă ierte milostivul Dumnezeu pentru aceasta, că te-am supărat în zadar. Că tu pe Hristos ai iubit, iar eu, ticălosul, lumeşte am judecat". Şi chemând pe toţi fraţii lui, le-a zis lor: „Iată, de acum fratele vostru Aviv vă este vouă şi tată şi stăpân şi să-l ascultaţi pe el, întru toate ce va porunci.". Iar după ce a răposat tatăl lor, a împărţit lor moştenirea. Şi partea sa a împărţit-o săracilor şi pentru el nu și-a lăsat nimic.

Şi a zidit pentru sine o chilie mică pentru linişte, iar când a isprăvit-o pe ea, s-a îmbolnăvit şi, apropiindu-se vremea sfârşitului său, a venit unul din fraţii lui şi şedea lângă dânsul, iar el a zis: „Mergi, frate, şi fă mângâiere în casa ta, că astăzi este zi sfântă şi praznic" (că era praznicul Sfinţilor Apostoli). Şi a răspuns fratele lui: „Cum te voi lăsa pe tine?" Iar el a zis: „Mergi, şi când va veni vremea, te voi chema pe tine". Şi, apropiindu-se ceasul, s-a sculat singur şi a mers la ușa fratelui său și a lovit în ușă și, auzind, fratele a cunoscut că-l cheamă. Iar când a venit la fratele lui, acesta s-a culcat îndată şi şi-a dat sufletul său Domnului şi toţi au proslăvit pe Dumnezeu şi s-au minunat de un sfârşit atât de fericit.

Aşa moare cel credincios. El de moarte nu se teme, nici de judecată, că acestea nu se vor atinge de el, după cum ne încredinţează pe noi Domnul Iisus, zicând: „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă" (Ioan, 5,24). Un asemenea sfârşit preafrumos primeşte lupta şi pătimirea creştinului drept-credincios. O, de ar fi cu putinţă a îndemna pe fiecare la această credinţă, ca să se străduiască spre lupta cea neobosită şi să se lupte el cu toată osârdia, intrând pe uşa cea strâmtă şi fericit să-şi sfârşească alergarea sa. Că acolo îl aşteaptă pe el cununa cea slăvită, neveştejită a fericirii, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci! Amin.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 149-150)

Ultimele din categorie