Cum a stricat Avva Macarie prietenia diavolului cu un monah

I-a zis lui bătrânul: „Unde mergi, răule?”. Iar acela i-a răspuns: „Merg ca să tulbur pe frați”. Și l-a întrebat pe el bătrânul: „Și ce sunt tigvele acestea, pe care le porți?”. Răspuns-a diavolul: „Gustări duc fraților”.

Avva Macarie petrecea singur în pustia cea mare și era o mănăstire, mai jos, într-o altă pustie, având monahi mulți. Deci, starețul, șezând lângă cale, a văzut oarecând pe diavolul, mergând în chip de om, purtând o haină mițoasă și de fiecare fir de lână spânzurând câte o tigvă omenească. Și i-a zis lui bătrânul: „Unde mergi, răule?”. Iar acela i-a răspuns: „Merg ca să tulbur pe frați.” Și l-a întrebat pe el bătrânul: „Și ce sunt tigvele acestea, pe care le porți?”. Răspuns-a diavolul: „Gustări duc fraților”. Zis-a bătrânul: „În toate acestea sunt de-ale mâncării?”. Iar el a răspuns: „Așa, pentru că, de nu-i va fi plăcută cuiva una, îi dau alta, și pe toate de-a rândul, ca măcar să-și ia fiecare câte una”. Aceasta zicând, s-a dus mai departe. Iar bătrânul a rămas, păzind calea, până se va întoarce. Și, văzându-l pe el întorcându-se, i-a zis lui: „Ai umblat bine?”. Iar el a răspuns: „Rău, chiar și unde-mi era bine mie”. Zis-a bătrânul: „Pentru ce?”. Răspuns-a acela: „Pentru că toți monahii mi s-au făcut mie răi și potrivnici și nimeni nu m-a primit pe mine”. Zis-a bătrânul: „Dar niciunul dintre dânșii nu ți-e prieten?”. Răspuns-a diavolul: „Numai pe un monah am, care mă ascultă și, când vin la dânsul, se învârtește ca vârtelnița înaintea mea”. Întrebatu-l-a bătrânul: „Care-i numele monahului aceluia?”. Zis-a diavolul: „Teopempt.” Și, zicând aceasta, s-a dus.

Și, sculându-se, avva Macarie s-a dus întru cea mai de jos pustie, la mănăstirea aceea și, auzind frații i-au ieșit cu ramuri întru întâmpinarea lui și fiecare dintr-înșii își gătea chilia sa, socotind că la dânsul va să sălășluiască bătrânul. Iar el a întrebat: „Cine este Teopempt?”. Și, văzându-l pe el, a intrat la dânsul în chilie, iar el l-a primit pe părintele, bucurându-se. Și când au început a vorbi în taină, i-a zis lui bătrânul: „Cum petreci, frate?”. Răspuns-a acela: „Bine, cu rugăciunile tale”. Zis-a bătrânul: „Nu te supără pe tine vreun gând rău?”. Răspuns-a fratele: „Acum îmi este bine”, că se ruşina să-și mărturisească gândurile sale cele păcătoase. Atunci i-a zis bătrânul: „Iată, de atâția ani petrec postind și nevoindu-mă și toți mă cinstesc pe mine, ci încă și la acești ani bătrâni, mă supără necuratul duh al desfrânării”. La acestea a zis Teopempt: „Cu adevărat, părinte, eu sunt foarte stârnit de duhul desfrânării”. Deci, bătrânul căuta și celelalte gânduri pierzătoare de suflet, până ce fratele pe toate i le-a spus lui. După aceasta, Cuviosul a întrebat pe fratele: „Cum postești?”. Răspuns-a: „Până la al nouălea ceas”. Grăit-a Sfântul: „Să posteşti până seara și să flămânzești și să înveți pe de rost din Evanghelie și din cărți sfinte, ca să te îndeletnicești totdeauna cu gândirea la Dumnezeu. Și de-ți va veni ție gând rău, să nu-l primești pe el și niciodată să nu te pogori cu mintea jos, la cele rele, ci, totdeauna, să iei aminte sus, la cele bune, și-ți va ajuta ție Dumnezeu”. Aşa, întărind pe acel frate, bătrânul s-a dus la pustia sa.

Și când străjuia calea, a văzut iarăși pe acel diavol, mergând și i-a zis lui: „Unde mergi?”. Răspuns-a diavolul: „Mă duc să tulbur pe frați”. Și aceasta zicând, a trecut mai departe. Iar când, iarăși, s-a întors, i-a zis lui Sfântul: „Cum sunt frații?”. Răspuns-a diavolul: „Toți mi s-au făcut răi și acela pe care îl aveam mai înainte prieten și care mă asculta, și acela, nu știu de către cine, s-a răzvrătit împotriva mea și nicidecum nu mă mai ascultă. Ci, mai amar decât toți, mi s-a făcut și m-am jurat, ca să nu mai merg acolo, decât după o lungă vreme”. Aceasta zicând, s-a dus, iar Sfântul s-a întors la chilia sa. Și așa a mântuit pe fratele Teopempt, dând pe față meșteșugul cel rău al diavolului.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 494-495)

Ultimele din categorie