Doar în rugăciune şi faptele care provin de la ea putem să găsim întărire inimii noastre. Doar în rugăciune ne îndreptăm către dragostea lui Dumnezeu, care ne cheamă şi ne poartă către curăţie şi desăvârşire. Doar în rugăciune cunoaştem cu adevărat că există dragoste adevărată faţă de aproapele. Doar în rugăciune ne manifestăm pornirile cele mai bune şi năzuinţele şi primim har de la Dumezeu spre întărirea şi desăvârşirea lor. Doar în rugăciune există viaţă adevărată şi bucurie curată. Însă se cuvine să ne păzim foarte atent de înşelăciunea ispitei, ca să nu primim plăcerea subtilă şi mândria în loc de har.

Şi pentru aceast rugaţi-vă... Fără rugăciune nu există viaţă.

S-au scris multe despre rugăciune, multe s-au grăit despre aceasta şi le-am auzit, însă foarte des nu putem să ne rugăm curat, adânc, aşa cum se cuvine.

Din ce cauză? Pentru că nu împlinim condiţiile cele mai importante şi necesare ale rugăciunii şi închinării lui Dumnezeu – să ne închinăm Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte (Ioan 4, 23).

Îndreptarea către Dumnezeu trebuie să fie pur duhovnicească, cu îndepărtarea totală a inimii noastre de tot ce e creat: „Toată grija cea lumească să o lepadăm”.

A doua condiţie: îndreptarea trebuie să fie în adevăr, adică în lumina adevărului lui Dumnezeu şi cu o sinceritate totală. Trebuie să ne vedem pe noi în acest timp în lumina adevărului lui Dumnezeu: călcători ai poruncilor lui Dumnezeu, păcătoşi... Îndreptarea către Dumnezeu fără simţământul pocăinţei este de neconceput, căci Împărăţia lui Dumnezeu se descoperă doar celor care se căiesc. Iar pocăinţa este adevărată şi lucrătoare doar atunci când cel care se căieşte are repulsie faţă de păcat.

(Ieromonahul Petru Sereghin, Cum să te mântuieşti în lumea contemporană, Editura Platytera, 2007, Bucureşti, p.266-267)