Una este izolarea aceasta, închiderea aceasta, plecarea cuiva de lângă celălalt, care este boală și este caracterizată astăzi de către psihologi – de ce nu și din latura duhovnicească? – ca boală a omului contemporan. Așadar, una este aceasta, și alta este ceea ce fac asceții, pustnicii, sau chiar ceea ce face cineva care este în lume și se străduiește să trăiască precum pustnicii și asceții.

Prin urmare, dacă nu avem iubire adevărată, dacă nu ne atașăm de ceilalți oameni sau suntem dușmănoși față de ceilalți oameni, e nevoie să ne cercetăm mai în adâncime, nu cumva suntem foarte izolați, foarte închiși în noi înșine, nu cumva în adânc suferim de ceea ce Părinții numesc iubire de sine. Adică nu cumva suferim de ceea ce ne face să ne gândim doar la noi înșine, în chip egoist, nu cumva avem iubire bolnăvicioasă, demonică aș zice, iubire de sine.

(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Te cunoști pe tine însuți? Viața duhovnicească și problemele psihologice, Editura Bizantină, București, 2008, pp. 102-103)