Ce se va întâmpla cu monahismul românesc în veacul al XXI-lea?

Cuvinte duhovnicești

Ce se va întâmpla cu monahismul românesc în veacul al XXI-lea?

    • Ce se va întâmpla cu monahismul românesc în veacul al XXI-lea?
      Foto: Ștefan Cojocariu

      Foto: Ștefan Cojocariu

Hristos Domnul este, așa cum a făgăduit, cu cei care-și pun nădejdea în El, până la sfârșitul veacurilor. El i-a avertizat pe cei care-L vor urma că în lume necazuri vor avea, îndemnându-i să îndrăznească, încredinţându-i de prezenţa și ajutorul Său, fiindcă El este biruitorul lumii. Însă istoria celor două decrete mai are un mesaj, foarte important, pentru monahii și monahiile din vremea noastră.

Monahismul românesc a cunoscut momente și chiar epoci de (mare) încercare ale căror urmări s-au resimţit în timp asupra așezămintelor monahale și vieţuitorilor lor. Ambele decrete [decretul lui Al. I. Cuza din 30 noiembrie 1864 și decretul 410 din 28 octombrie 1959] au avut o nefastă influenţă asupra monahismului în special și asupra Bisericii noastre în general: un număr însemnat de așezăminte monahale au fost desfiinţate, iar multe dintre ele au rămas cu puţini vieţuitori, mai cu seamă duhovnici, ceea ce va crea un hiatus în viaţa monahală vreme de mai multe decenii. De asemenea, mai ales după primul decret, a fost redusă simţitor atât lucrarea culturală, cât și cea social-filantropică a Bisericii. O pierdere uriașă au resimţit și credincioșii care le frecventau, întrucât au fost lipsiţi de sprijin, de rugăciune și de îndrumare spirituală.

Însă dincolo de consecinţele negative amintite, cele două decrete au avut și semnificaţii pozitive. Mai întâi, avem convingerea că ele au fost îngăduite de Dumnezeu, „Capul Bisericii”, în scop pedagogic, pentru a învăţa din ele că slujirea în diferite trepte în Biserică înseamnă asumarea crucii până la capăt. De asemenea, istoria celor două decrete ne arată că Hristos Domnul este, așa cum a făgăduit, cu cei care-și pun nădejdea în El, până la sfârșitul veacurilor. El i-a avertizat pe cei care-L vor urma că în lume necazuri vor avea, îndemnându-i să îndrăznească, încredinţându-i de prezenţa și ajutorul Său, fiindcă El este biruitorul lumii. Însă istoria celor două decrete mai are un mesaj, foarte important, pentru monahii și monahiile din vremea noastră: de a se dedica cu toată fiinţa slujirii lui Dumnezeu și de a se încredinţa voii Sale, având convingerea că Dumnezeu, în ciuda vremurilor tulburi, este cu ei, cu noi, cu toţi.

Făcând o sumară retrospectivă a celor două decrete îndreptate asupra monahismului reţinem că ele au avut cauze preponderent externe: dacă cel dintâi, în veacul al XIX-lea, a fost influenţat de idei care își aveau sorgintea în vestul Europei, cel de-al doilea, din veacul al XX-lea, a fost cauzat de ideologiile apărute în estul Europei. Și, în mod firesc, apare întrebarea: ce se va întâmpla cu monahismul românesc în veacul al XXI-lea? Dumnezeu știe. Nădăjduim să fie bine. Dacă decretele mai sus amintite au avut, în principal, cauze externe, să ne rugăm Celui care a dat sfaturile evanghelice să-i ajute și să-i întărească pe toţi monahii și pe toate monahiile pentru a le împlini și să-i păzească ca nu cumva – Doamne ferește! – cauzele (de)căderii monahismului să vină din interior, având în vedere „vântul” foarte puternic al secularizării.

(Răstignirea monahismului românesc. Decretul 410/1959, Editura Doxologia, Iași, 2009, pp. 49, 65-66)

Citește despre: