Cel mai important lucru este ca omul să-şi urască păcatul

Dumnezeu ne-a binecuvântat cu multe daruri, cum ar fi şi darul mâniei. Auziţi? Este un dar! Şi acesta este pentru a ne mânia pe diavol, pe duhurile rele, în momentele în care suntem atacaţi de ele. Pe când noi am început să-l folosim spre păcat, înfuriindu-ne pe aproapele nostru. 

- Ce poate face un om care spovedeşte mereu aceleaşi păcate, le urăşte, luptă cu ele, însă oricum le repetă? Cum le poate învinge?

- Cel mai important lucru este ca omul să-şi urască păcatul. Este esenţial! Când nu iubim un păcat, atunci putem scăpa foarte repede de el.

Dumnezeu ne-a binecuvântat cu multe daruri, cum ar fi şi darul mâniei. Auziţi? Este un dar! Şi acesta este pentru a ne mânia pe diavol, pe duhurile rele, în momentele în care suntem atacaţi de ele. Pe când noi am început să-l folosim spre păcat, înfuriindu-ne pe aproapele nostru. Ni s-a mai dat şi darul râvnei pentru Dumnezeu. Însă noi nu râvnim după cele sfinte, ci râvnim la cele ale aproapelui nostru.

Un alt dar este cel al nesaţietăţii după Dumnezeu, după cele sfinte, dar noi l-am transformat în păcat, întrucât nu ne mai săturăm de farmecele acestei lumi. Cel mai important lucru este însă să ne îndreptăm şi să urâm păcatul.

Pentru aceasta avem nevoie de voinţă. În tinereţile sale, fericitul Augustin nu putea scăpa nicidecum de un păcat şi, abia după ce a devenit un bărbat copt duhovniceşte, a priceput de ce nu se putea izbăvi de acesta. Nu avea suficientă voinţa şi dorinţa sinceră de a se elibera: “Eu mă rugam, Îl rugam pe Dumnezeu să mă izbăvească de păcat, dar în adâncul inimii parcă spuneam într-un fel: Izbăveşte-mă, Doamne, de păcat, dar nu acum, ci mai târziu. Acum sunt tânăr şi vreau să mai trăiesc”. Nu pronunţa acestea cu voce tare, dar undeva în subconştientul său acest gând era prezent.

(Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), vol. 2, Editura Sophia, 2009, pp. 199-200)

De la același autor

Ultimele din categorie